sâmbătă, 27 octombrie 2012

Poze de la doctorat







Prietenul meu ...

Prietenul meu ...

                                             „Cel mai frumos poem al naturii este natura însăşi”
                                                             (Sergiu Constantin Aruştei)

Primăvara anului … se strofoca din mugur în mugur, din papură în papură să-şi arate faţa dorită de toţi sătuii de cojoacele Dochiei.
            Scuturate şi răscuturate peste văi şi peste munţi, dar mai ales peste bălţile pescarului sportiv sau mai puţin sportiv, care abia aştepta să-şi azvârle nada şi momeala în aceeaşi unduire a apelor, aceeaşi, dar parcă de fiecare dată mai strălucitoare şi mai altfel decât anul trecut şi decât acum doi ani, trei ani…
            Economia ţării duduia… încălzită de piaţa şi de afacerile imobiliare… totuşi combustibilul motorului său se împuţina pe zi ce trece… fără ca diriguitorii să aibă suficientă grijă să-l completeze…
            Dar crezi că pe perscar îl interesau astfel de lucruri ... ??
            Ei, bine nu… îl interesa să-şi încerce din nou îndemânarea în ale drill-ului pe cea mai frumoasă baltă ce o visase vreodată, o baltă cu multă verdeaţă, unde papura, trestia, iarba, florile şi gâzele şi pădurea să se întâlnească la ceas sortit de vreme şi de datini într-o consonanţă a eternităţii TIMPULUI şi perenităţii noastre pe aceste meleaguri.
            Cei de la METEO anunţau câteva zile cu soare, cu nori şi vânturi moderate pe alocuri în special din sectorul sudic accidental cu intensificări … uff ce şabloane de prezentare mai au şi meteorologii … cu presiunea atmosferică constantă, cu uşoare creşteri … ah, da zile bune pentru bietul pescar, ce-şi petrecuse iarna cu dor de baltă, sătul de programele de pescuit pe internet.
            Balta lui Dl. Huian - minidelta Iaşului… oare s-a făcut de pescuit??? … îmi dusesem mâna aproape automat spre telefonul mobil, această minune a tehnicii enervantă că te deranjează când vrei şi când nu vrei, dar totuşi atât de utilă în foarte multe cazuri.
-Alo? Dl. Director Huian?
-Da, cine…
-“Băiatul” cu cartea de pescuit vă deranjează … puteţi vorbi acum sau să sun mai târziu???
-Se poate acum … ce vreţi să-mi inauguraţi balta în această primăvară?
-Unde dai şi unde crapă … exact acolo unde trebuie … gând la gând cu bucurie … A început să mişte?
-Da, de câteva zile. Carasu’ a cam flămânzit, dar mişcă şi crapul, şi roşioara, şi plătica, ştiuca îşi face de cap, nu mai vorbesc de bibani ...
-Pe mâine aş putea să vă inaugurez balta ... să debutez şi eu în acest an ... ??
-Bineînţeles ... balta vă aşteaptă ... şi eu vă aştept ... eu vin pe la şapte, dar, dacă vreţi, puteţi să veniţi mai de dimineaţă, băiatul de la poartă vă aşteaptă ... vorbesc eu cu el.
-Mulţumesc mult, d-le director, nici nu ştiţi ce bucurie mi-aţi făcut ...
-Vă aştept ... Fir întins ...
            La o oră când toată lumea face nani eram deja treaz… sculele mă aşteptau de-cu-seară lângă uşă. Îmi servisem deja cafeluţa.
-Hai du-te odată să mai pot dormi şi eu vreo două ore!
-Lasă tu “nefastă” că o să dormi după ce ieşi la pensie … şi nici maşina încă nu a venit… O lumină puternică îmi străpunse geamul de la bucătarie semn că Doru, pescaru’ lu’ Peşte – îşi făcuse apariţia … Îmi duc arsenalul de undiţe, lansete în Nubira, cu gesturi mecanice … aproape intrate în sânge după atâtea şi atâtea “repetiţii” de la partidele anterioare.
            Îmi aşez tacticos sculele în ordinea în care le voi folosi pe baltă … au şi pescarii tabieturile lor … şi optimişti pornim Nubira spre FIR INTINS- speranţa pescarului sportiv care spune că orice speranţă nu moare niciodată.
            Maşina porneşte tuşind, semn că îşi cere drepturile la cota de benzină. Ne oprim la prima benzinărie de pe traseu să-i dau Nubirei ceea ce i se cuvine.
            Două fete de gaşcă îşi postase formele pe bordura benzinăriei… aşteptând şi ele vreun client să le scoată din criza economică…
-O să răciţi la…
-Ah ... nu răcim că suntem fete fierbinţi … Apropos, chiar nu v-ar interesa ceva fierbinte ...? Vreo peştoaică de rasă?
-Nu… că la altfel de peştoaice mergem noi.
-Uf… pescarii ăştia care se mai dau şi sportivi, niciodată nu poţi să-i pescuieşti… Cum staţi cu momelile???
-Bine… dar nu-i pentru voi; Le urăm FIR INTINS ca şi cum am fi colegi de breaslă şi dăm bice maşinii spre balta noastră dragă, baltă …
Ajungem la baltă încă pe întuneric… farurile maşinii ne ajută să ne alegem locurile de pescuit … ochesc un locşor cu ochi de papură şi stufiş chiar lângă mal şi limpezime de o parte şi cealaltă a peninsulei de stufiş… Este perioada cam cea mai bună pentru pescarul sportiv. Sunt şanse să muşte şi carasul, şi roşioara, şi crapul cel leneş se cam trezeşte în  această perioadă, ştiuca, şalăul şi alţi răpitori se întrec în a face iama printre peştişorii mai paşnici sau chiar fii de răpitori, iar bibanul, ce să mai spun… muşcă ca întotdeauna.
            Mai pe faruri, mai pe întuneric, mai pe bâjbâite îmi intind lansetele cu monturi  şi momeli pe care cam toţi pescarii le ştiu, dar care fiecare le ţine la “strict secret” cu peştişori vii, înţepaţi în cârlige pentru Doamna Ştiucă, cu buchete de râme negre pentru crap, somn (nu somnul pe care l-am pierdut astă noapte), momesc la coada peninsulei de stufăriş la o undiţă distanţă, cu boabe de porumb cu tot felul de arome, cu vermuşi şi bucăţi de râme roşii şi seminţe de cânepă, floarea soarelui şi tărâţe cu guguloaie de mămăligă preparate după reţeta
pe care numai eu o ştiu… poate, poate să atrag şi la undiţă un crap demn măcar de o poză pentru vreo revista de gen, îmi aşez tot arsenalul în evantai astfel încât să lucrez optim când vreun peşte mă va semnaliza că a  pus gura pe momeală şi păstrez totuşi  “arma secretă” o lansetă uşoară şi elastică pentru spinning cu blinchere, twister şi alte asemenea pentru aruncări la distanţă şi recuperări în salturi mai spre fundul apei acolo unde ştiuca şi şalăul atacă feroce aproape tot ce mişcă. Şi dacă nu mişcă ... ca orice pescar adevărat, nu poreclit, am în dotare şi momeli artificiale care unduiesc între ape sau chiar mai spre oglinda bălţii, doar, doar vreun răpitor va pune botul, prilej de drill mai ceva ca-n poveştile pescăreşti, prilej de mincioceală spre malul bălţii, dar poate fi prilej de-o şedinţă foto cu peştele şi pescarul în prim plan cu vegetaţia şi luciul bălţii în plan secund, dar nu secundar şi poate în perspectivă spre linia orizontului cu alţi pescari ca nişte figuranţi acolo şi ei nici odată în prim plan, aşa-i fiecare pescar ... să se vadă că balta-i plină de pescari după o iarnă îndelungată… lumea lor şi-a întrerupt hibernarea şi viaţa merge înainte cu poezia naturii, poveşti pescăreşti derulate în pauzele dintre drilluri asortate uneori cu un ciocănel de tescovină sau de prună mai spre dimineaţă sau un pahar de vin de buturugă mai înspre amiază sau după amiază.
Fac scurtă la mână aruncând în stânga şi în dreapta… mare invenţie este acest spinning cu scule uşoare şi foarte elastice, atât de sensibile încât pescarul simte orice vibraţie, orice mişcare în coada undiţei sale, această prelungire a mâinii ce te ajută să aduci şi ştiucă, şi şalăul, şi somnul uneori, cât mai aproape de obiectivul  aparatului foto ce chiar aşteaptă să aibă de ce face flash.
            O dâră de soare străpunge orizontul printre golaşele dealuri semn că farurile maşinii nu-şi mai au utilitate… arunc blinkerul mai dincolo de mijlocul imaginar al bălţii fremătat de-un vântuleţ rece-cald într-o perfectă armonie cu balta, cu anotimpul poate şi cu prognoza meteo dar cu siguranţă cu poezia naturii... dar cea mai frumoasă poezie este MĂRIA SA NATURA însăşi.
            Firul îmi transmite până în coada lansetei că acolo la momeală, la blinker este ceva… Îl simt în deget… Îi simt mişcarea, unduirea, răsuflarea. Îl simt aproape, deşi firul se dusese în larg la vreo optzeci de metri distanţă… Simţurile mi se ascut cât ai zice peşte… iar adrenalina îşi schimbă procentele atingând cote pe care doar doctorii le cunosc … dar cine-i mai are grija ??? Firul vâjâie din ce în ce mai tare… mă trage spre baltă … nu mă dau bătut, înţep energic … waww … este ceva … este acolo l-am înţepat, cârligul şi-a făcut datoria … mulinez uşor … este foarte, foarte, foarte greu … e ceva mare … mare de tot … oare îmi voi depăşi vreun record personal??? mă trage spre baltă … piciorul drept devine instantaneu pârghie şi frână în încercarea “monstrului“ de a mă trage spre tărâmul său… firul stă să se rupă … îi mai dau fir… slăbesc, îi dau libertate să se ducă unde vrea atâta timp cât este în cârlig … situaţia este sub controlul meu… gândurile îmi fug … oare câţi monştri am scăpat până acum??? … Nici nu mai ţin minte, dar asta a fost şansa lor  pe care întotdeauna le-o respect… îmi adun gândurile… mâna stângă îmi fuge automat spre mulinetă, adun centimetru cu centimetru … n-am simţit niciodată în deget atâta greutate … să fie oare recordul meu personal??? nu… nu trebuie să-l scap… Îl simt din ce în ce mai greu… mă trage spre fundul apei, acolo unde sunt gropanele şi crengi de copac, acolo şansa lui creşte… mulinez constant să-l scot între ape, mai spre suprafaţă … şansa mea creşte… l-am scos de pe fund … l-am adus cu vreo doi metri mai aproape de mine… încearcă să mă atace pe flancuri stânga…dreapta… îl aduc spre mine… mai câştig câţiva metri … lanseta ţine cu mine, balta ţine cu … monstrul???... bat în retragere pas cu pas… mă trage spre stânga… mă duc spre dreapta… bate spre dreapta, mă duc spre
stânga… îl păstrez pe linia mea… am obosit, mai ales mâna dreaptă care-i preia toate eforturile …. nu mă las … împotriva voinţei se apropie de mine… Este la o bătaie de undiţă de mine … ceilalţi pescari au pregătit câteva “mincioace”din dorinţa de a fi solidari cu mine… ce importanţă mai are că se spune corect “mincioc-uri“ pescarii vor spune întotdeauna cum vor dori… tulbureala bălţii ne arată că monstrul este lângă mal … Pescaru’ lu’ Peşte… îşi înfinge minciocul pe sub tulbureală cu ambele mâini ca să fie sigur şi scoate pe mal cu mişcări sigure monstrul bălţilor … ce-i asta ??? … o lighioaie ca o minge înfăşurată-n fire … ce-i ???... o broască ţestoasă uriaşă pentru bălţile noastre înfăşurată-n fire pescăreşti şi cu mai multe cârlige înfipte în carapace şi cu un cârlig înfipt în gât… semn că a fost prinsă cândva de un confrate al meu, dar care pierduse „bătălia” … cârligul meu era încurcat între firele rămase pe carapacea broaştei… De asta m-am chinuit eu atât? Fac totuşi câteva poze să rămână mărturie … îmi recuperez firul şi cârligul, tai cu sculele din dotare înfăşurarea de fire … scot uşor să nu o rănesc… cârligele din carapace … scot şi cârligul de după gât care iese foarte uşor… rana se cicatrizase în jurul …vârfului cârligului, sistemul de apărare al broaştei îşi făcuse efectul… îi spăl carapacea şi gâtul cu apă din mediul său … pufăi  un spray dezinfectant pe rănile de la cârlige… şi o eliberez, nu înainte de a-i mai face câteva poze după „descarcerare”… Dar eu nu de asta am venit… Am venit la peşte … nu la broaşte …şi alea ţestoase. O iau de la capăt. Lansez în altă zonă unde sper să nu mai întâlnesc asemenea monştri.
-Nu dai un whisky de prună?? mă întreabă un minciocar care asistase atent la prinderea monstrului…
- De ce?? Ce am prins?? Broască. Ţuica se dă la captură.
- Să ai FIR ÎNTINS.
-Să fie.
Las lansetele de la „static” să stea la locul lor... şi mă dedau la spining...
Recuperez … nimic… nici un atac… lansez... recuperez mă încăpăţânez... trebuie să prind ceva … trebuie... La o azvârlitură de lansetă un pescat a capturat ceva… Îmi arunc o privire … câţiva pescari sunt acolo doar… doar o vor pune de o ţuică…
Lansez spre celălalt mal al bălţii lângă o perdea de stuf… câteva ştiuci se aruncă aproape ca la comandă în vecinătate … Acolo îmi sunteţi … recuperez şi mişc concomitent vârful lansetei cu scopul de a imprima blinker-ului o mişcare de peştişor în agonie … Este acolo … înţep … ridic vârful lansetei şi preiau controlul… face ca toţi dracii… se zbate stânga dreapta… înainte… înapoi… apoi îşi adună forţele şi “zboară” peste luciul apei aproape de-o lansetă înălţime şi cade apoi în picaj spărgând oglinda apei pe o rază de mai mulţi metri. Păstrez controlul … Îi mai dau o iluzie de libertate şi o porţie de fir … dar păstrez constantă tensiunea din fir… Este … Am eu controlul… Am văzut-o!  Este o ştiucă de peste un metru… Vine spre mine cu viteză maximă… recuperez rapid firul…mulinez… vine în continuare… vine în direcţia greşită pentru EA … dar în direcţia bună pentru mine… plonjează iar … o trag spre mine… în aer este mai slabă decât în apă … opune rezistenţă dar câştig teren… Pescarii vecini vin spre mine cu “mincioace” cu sfaturi… au simţit că-i rost de-o ţuică de prună …
-Ssst…staţi liniştiţi acolo…nu mă încurcaţi vreau să o văd pe mal… Mai plonjează odată, dar cu mai mică intensitate semn că drillul meu i-a adus oboseala ce mă avantajează … o mai trag vreo doi metri … Este lângă mal … o văd toată … este mare… este cea mai mare captură pe care am văzut-o până acum… dar nu este încă pe mal… trebuie să o prind...
TREBUIE ... Apa-i limpede ... se zbate ... îşi înfinge coada pe fundul apei, scoate capul şi corpul în afara apei... ce mare-i ... se împinge în coadă şi zvâcneşte într-un plonjon... mai înalt ca toate celelalte ... şi ajunge drept pe mal... întinsă pe burtă la peste un metru lungime... îşi fixează coada pârghie cu scopul de a plonja din nou în luciul apei... Doru îi pune minciocul deasupra împingând instinctual-pescăreşte spre pământ. Este... Este... Am prins-o... fac un pas de un metru lângă ea... Depăşeşte pasul cu un cap şi o coadă ... Urmează „şedinţe foto” fac câteva poze cu monstrul în braţe ... cu ceilalţi pescari în plan secund cu linia orizontului în perspectivă şi soarele de-o undiţă pe cer.
-Acum dai o ţuică?
- S-a făcut! Torn în paharele de unică folosinţă licoarea de prună pentru a sărbători evenimentul.
-Putem să facem şi noi o poză cu monstrul???
- Mda... vreţi să vă lăudaţi cu captura mea???
-Ah, nu, vrem să ne rămână amintire această ştiucă cu desene marmorate cu aripioarele roşii ... şi care ne-a adus drept bonus şi o bunăciune de ţuică ... de Comarna?
-Da, de Comarna... Am să pun poze şi pe net.
-Da ... o să ne uităm pe net ... dar vrem să facem, totuşi, şi noi poze.
- O.K. v-o împrumut preţ de-o poză şi nu percep nici un fel de taxe... chiar dacă suntem în criză... Îmi zâmbiră pescăreşte... pentru amabilitate...
            Strecor monstrul în juvelnic şi-o dau la apă să-i menţin funcţiile vitale... Las lanseta de spinning să se odihnească pe malul bălţii căci şi pe mine după atâta drill cu broasca şi cu ştiuca mă cam dor (vorba lui Doru Pescaru lui Peşte) „şălili... p*** şi măsălili ... ca aşa-i la bărbaţii trecuţi de o anumită vârstă, dar şi la femeile care trec de această vârstă dacă merg la pescuit este cam la fel... cu o singură diferenţă care ţine de sex. Dar soarele este de abia o undiţă pe cer aşa ... că am cele trei scule plasate în baltă ... la static ... două lansete şi o undiţă...
Îmi  pun din termos o cafea făcută de iubitzica mea „nefastă” care face cea mai bună cafea  din lume ... o cafea care culmea pe baltă este întotdeauna mai bună ca acasă ... Îmi sorb mai tacticos ca niciodată cafelutza ... mă unge la suflet ... Doru ... mai adună în palmares vreo trei ştiuci dintre care una „uriaşă”...
-Doru le cântărim şi măsurăm?
- Eu am prins trei ştiuci... aşa ca între pescarii sportivi ... dumneavoastră numai una şi o broască ... şi aia ţestoasă!!!
- Eu mă refer la trofeu... captură...
-Mai bine nu... cred că sunt la fel de frumoase.
-Să spunem că sunt egale...
-Da, aşa este... noi doi nu concurăm decât în competiţie...
-Da, aşa este...
Verific cele două lansete ... la una peştişorul este deja mort... la cealaltă râmele nu mai mişcă ... iar la undiţă asemenea ... Pun momeli vii atractive, bune „de parcă le-aş mânca şi eu”. Lansez sculele ... mă aşez pe scaunul pescaresc şi-mi continui sorbitul cafelei de la Iubitzica... Încă din copilărie am pescuit la undiţă... undiţa nu te trădează niciodată ... prinde peşte întotdeauna indiferent dacă-i din salcie, bambus... sau carbon compozit că aşa-i la modă acum... la undiţă nu ai mulinetă, frână, ambreiaj... mai multa viteză... acolo peştele şi pescarul sunt faţă în faţă... la o distanţă mică... între ei există doar un băţ, un fir, o plută şi un cârlig... aici peştele rupe uşor firul şi scapă... doar priceperea pescarului poate aduce peştele pe mal ... Pluta începe să danseze un dans care-mi place dintotdeauna... Mai pun în juvelnic câţiva caraşi, roşioare şi bibani... Este bine aşa... dar este înca devreme ... dar la undiţă, cel mai fain, este când crapul cel mare şi şiret pune botul... atunci să vezi... Aşez un buchet de râme cât pumnul pe care scrie „Interzis peştilor mici”... Arunc momeala la piciorul peninsulei de stuf... la locul nădit cu carcalete... cum spun pescarii la nadă cu de toate... Firul se duce lent chiar acolo... waww... (ce bine am nimerit)... pluta se aşează perfect vertical prevestind parcă ce va să vie...
Îmi sorb în continuare cafeaua... Scaunul pescăresc îmi protejează în continuare „şălili... şi măsălili ... ”. Dansul plutei mă linişteşte... cuvintele nu pot descrie aceasta stare dată de luciul apei şi de pluta care-l sparge... lanseta cu peştişor  pentru ştiucă şi şalău... este acolo cu peştişor viu... mişcă... lanseta cu buchete de râme negre este acolo... mişcă... undiţa este acolo... mişcă... Pentru astăzi mi-am luat deja pastila anti-stres, dar oare am luat doza care trebuie... ?? Mă arcuiesc în scaun, mă întind.... mai sorb o guritză de Iacob’s... la care nu-i fac reclamă...
-I-aş face dacă m-ar plăti...
-Dar aşa??? ...degeaba...??? Cu cine vorbesc ... cu mine?
-Ah, ce mă întind...!
-Ce-i mamă, când te întinzi???
-Creşti, dragul mamei, creşti...
-Hei, mamă...cresc... dar m-aş ...de m-aş rupe...
-Waw...ce prostii spun şi asta nu face bine la pescuit...
-Da...aşa sunt pescarii, niciodată nu recunosc că sunt superstiţioşi... nici eu nu sunt superstitios...
Vecinul de peste două standuri de pescuit vorbeşte cu glas tare... să audă şi ceilalţi...
-Azi dimineaţă nu am pus mâna la nevasta la ...
-De aia nu am prins nici un peşte... mişcă ceva, dar nu pune botul...
Am prins doar o ţuică la Domnul cu broasca ţestoasă şi ŞTIUCA ...
-Da, aşa... vorbeşte cu litere mari când vorbeşti de ştiuca mea...
-Dar o ţuică de Comarna n-ar mai merge???
-Dai tu?
-Nu... în primu’ rând nu am şi în al doilea de ce dacă nu am înţepat nimic??? Matali ai pus  mâna la nevastă???
-Nu mai ştiu că nu am ţinere de minte când dorm... că am plecat de acasă dormind... m-am trezit de-a binelea aici pe baltă... m-am trezit cu broasca.
-I-am făcut o poză ... o voi pune pe site-ul meu...lângă celelalte capturi...
-Să-ţi fie de bine site-ul şi nevasta ...
-Mda...
            Îl văd ca pe un uliu de şes repezindu-se spre scule...Îl ajut să prindă o ştiucă... frumoasă... dar nu ca a mea... Pluta de la undiţă îşi dă peste cap dansul lent ... mai valsează spre stânga ... se duce în pas vioi mai în larg într-o partitură pe care o cunoşteam, dar parcă întotdeauna este altfel... îşi trage sufletul pieziş şi exploziv spre fundul bălţii... Nu am ce să mai aştept. M-a luat pe nepregătite... Mă duc odată cu undiţa, firul şi pluta spre „între ape”... las pluta să-mi facă jocul... îmi vine să fandez şi să-l... înţep... dar nu... fracţiunile de clipe trec enorm de greu... timpul mă duce fără voia mea în altă dimensiune ... mă mişc cât se poate de repede... cu mişcări precise... să înţep ... să nu înţep...  sunt cu totul acolo... Pluta mai face o fandare laterală de vreun metru, îşi revine încet... se culcă pe luciul apei... vecinul mă repune în timp real:
-Trageeee....
-Trage nevastă-ta că nici măcar nu i-ai pus mâna, de aia nu prinzi...
-Mda... dacă eu nu am prins mai nimic...matale îţi permiţi să mă „miştocăreşti...”
- Lasă asta acum, am treabă...
-Mda ...
Pluta îşi făcu din nou jocul spre străfundurile bălţii, firul se intinde spre baltă, iar undiţa plecă după fir luând şi suportul în care o aşezasem... pun mâna pe suport... undiţa pleacă mai departe... întind mâna ca s-o prind... scaunul îmi pleacă de sub fund ... (aşa mi-a plecat şi când eram în politică!)... las scaunul în voia lui... mâna mi se lungeşte apucând undiţa... înţep... scot pluta de la fundul apei... trag spre mine puternic, dar cu grijă totuşi ca să nu rup nimic, nici măcar controlul... se întoarce de-a latul... este greu de scos aşa... îndrept coada undiţei spre stânga şi îl arcuiesc cu botul spre mal... vine singur... îl minciocesc... ah ce peşte... nici măcar nu a opus rezistenţă... crapul ăsta s-a sinucis... ce-o fi cu EL... ??? este deja pe mal... îl cântăresc ochiometric... are peste patru kilograme... pescarii sunt lângă mine... hmmm... mai vor o ţuică îi ştiu eu... sărbătoresc orice eveniment... este frumos, sănătos, este
mare este demn de orice pescar sportiv sau braconier ... ce-o fi cu el ???... nu-mi plac sinucigaşii... chiar dacă sunt peşti (crapi)... de ce-i plin de sânge ??? îl iau în mâini... Doru Pescaru... îmi face poze, sângele îmi curge pe mâini... mă uit la EL... are spatele rupt... o formă de gură de animal, cred, rupsese din carnea de pe spate o halcă bună... se mai vedeau şi urmele de dinţi, deşi rana se cicatrizase deja... câţiva solzi recrescuţi haotic încercau să compenseze acea halcă lipsă... natura ia ceva şi pune ceva în loc în măsura în care se poate... dar greabănul era cicatrizat... grupa sanguină a peştelui se scurgea în continuare pe mâinile mele ... pescarul lui Peşte a trecut camera pe videoclip... m-am uitat la mâini nu aveam nici o zgârietură... mă întorc şi mă uit la CRAP...
-Ufffff... pe laterală şi pe burtă urme sângerânde... trei gheare... îşi scurgea hemoglobina... pe ale mele mâini... asta era... l-am spălat cu apă din baltă... mi-am scos din trusă sprayul dezinfectant – se foloseşte şi în campionatele mondiale de pescuit înainte de a elibera  peştele, după ce l-ai prins... am dat puf... puf pe răni ... l-am tamponat cu nişte chestii sterile... create de doctori special... sângerarea s-a oprit ... ca de obicei verific rana cauzată de cârlig... wow... ce crap buzat ... o gaură cu buza sângerândă şi lărgită de drill... o pufez cu două trei drill-uri de spray de uzitare ihtiologică, după cum scria pe instrucţiuni... bun medicament... peştele îşi mişcă buzele identic aproape ca la icon-urile pupăcioşilor de pe internet...
-Ce fel de peşte eşti tu??? Ai vrut să te sinucizi??? De ce ai venit la mine...
-...
- Ai văzut vreo dată tigaia ???... nu ... sigur nu... că dacă o vedeai nu mai erai aici cu mine...
-Cine te-a muşcat de greaban... ???
-...
- Cine te-a abţuguit cu ghearele pe corp ...???
- A vrut să te mănânce???
-...
-Tu nu vei vedea tigaia mea aşa că am să-ţi umectez corpul şi am să te trimit înapoi acăsucă la tine...
-... Mă uit spre piciorul peninsulei de trestii şi stuf, acolo unde era cred căsuţa lui şi ce-mi văzură ochii ???... O vidră dolofană şi veselă (???) îşi pieptăna coafura cu ghearele...
-Tu eşti autoarea... ???
-...
-Ahaa... te simţi vinovată nu-i aşa ???... De ce zâmbeşti ???... Nu vrei să vorbeşti cu mine???...
Înoata în picioare şi-şi pieptăna în continuare ţeasta...
-Măi să fie ... îmi vine să te fugăresc... ce-ai avut tu cu peştele meu ??? Alunecă înspre adâncuri şi dusă a fost... pe alte tărâmuri ... Mai fac o scurtă anamneză peştelui, mai sângera pe ici pe colo îi mai dau câteva pufuri pe ici pe colo... ce mai „om” l-am făcut ... mai îl stropesc cu apă din baltă să-i umectez epiderma şi să-l pregătesc fizic şi psihic pentru a-l elibera în balta unde îşi are căsuţa... Psihic ???... Cred că se poate spune şi aşa... Am intrat în baltă până la gleznă... am luat peştele şi l-am băgat în mediul lui... îşi încovoia coloana mai spre largul apei şi apoi mai spre mine l-am împins în apă, în faţă şi în spate ca să-i reactivez bojogii... se mai încârjoaie de vreo două, trei ori... îl lăsesem liber deja ... dar se încârjoaie din nou şi-şi mişca aripioarele venind spre mine ...
-Du-te la tine acasă... du-te... mai făcu un ocol până lângă mine... se duse apoi spre larg se întoarse iarăşi spre mine... puteam să-l prind din nou cu mâinile, dar n-am făcut-o ... i-am promis că nu o să vadă tigaia... o şterse apoi încet pe sub oglinda apei, se lasă în imersiune spre piciorul peninsulei de stuf spre căsuţa în care sălăşluia ...
Îmi postez undiţa la locul nădit şi undit deja... mai verific momelile la lansete şi îmi întinsesem din nou „şălili”... pe scaunul pescăresc ce-mi asigura confortul între drill-uri... pescarii mai voiau o ţuică... treacă de la mine... crapul îmi lăsese un sentiment care nici atunci şi nici acum nu pot să-l definesc.
Bună cafeaua făcută de nevasta-mea!... Mai am câteva sorbituri în păhărel...
Privirea îmi alunecă spre cele două lansete şi spre undiţă... nici o mişcare... pe mal lanseta de spinning se odihnea acum după munca depusă anterior... las-o acolo... Îmi aprind o ţigară să compensez vicios cele trei guriţe de cafea ce îmi mai rămăsese pe fundul paharului... la fund parcă este mai bună...
-Mă uit la plută ... îşi făcea de cap şi de fund... oglinda apei se sparse în mii de zoburi lichide... se duse spre larg... aparu din nou pentru câteva fracţiuni de clipită după care disparu de tot dintre ape spre fundul apei... mă luase cam pe nepregătite ... clipesc să-mi revin... îmi simt prelungirea mâinii ca făcând parte din mine, vârful undiţei este parte din mine, firul de asemeni, iar vârful arătătorului îmi spune ce fel de peşte este, cât de mare este... simţurile se ascut de la sine... da, este acolo... este un crap... are peste patru kilograme... vârful lansetei se îndoaie semicircular, arătătorul nu mă minte... îl trag spre mal... vine... este greu, dar vine...
-Alt sinucigaş ???...
-...
-Vine... Vine... îl trag... trag de undiţă şi vorbesc singur... aşa în gând... nu chiar singur, ci cu mine ... parcă dă să opună rezistenţă... dar nu... vine vine... îl minciogesc... îl scot pe mal... nu se poate... nu se poate... nu se poate...
-... este peştele meu pe care l-am doftoricit... acelaşi peşte „sinucigaş”... îi „reparasem” gaura din buza de jos... şi rănile sângerânde de pe corp... nu se poate să fie nici o confuzie... i-am promis că nu va vedea tigaia cel puţin din partea mea...
-Ce-i cu tine măi Crap Norocel ???
-...
-Te mai doare ceva... ???
Spray-ul dezinfectant pentru uz ihtiologic era lângă trusa mea de pescar sportiv... conţinea antibiotice şi dezinfectanţi... aşa scria pe eticheta conform normelor UE... of ... UE... i-am mai aplicat vreo două, trei puf-uri şi la buza de sus...
-Buzatule, ce eşti tu... că doar te-am botezat deja cu nume şi prenume... Norocel Crapcean...? Da... este bun medicamentul gaura din buza de sus ţi se cicatrizează... sângerarea s-a oprit... mai dau un pic pe corp... să te umectez...
-Ce tot bolboroseşti?
-...
-Vrei să vorbeşti cu mine...
-...
-De ce ai venit din nou la mine...??? Nu ţi-am spus odată că TU nu vei vedea tigaia mea ??? ... Spre dreapta peninsulei de stuf şi păpuriş vidra îşi făcea siesta...
-Aha... tot tu erai capul răutăţilor??? De ce-mi zâmbeşti...??? Oare chiar îmi zâmbea??? Am văzut în viaţa mea de când pescuiesc... de când eram la grădiniţă multe vidre... nu ştiu dacă îmi zâmbea, dar era mai jucăuşă ca orice vidră pe care o văzusem eu până acum când eram pe cale să împlinesc jumătate de secol de viaţă... chiar în acest an peste câteva zile voi schimba prefixul... voi trece din primul semisecol în al doilea...
-Măi Crăpete, de aia ai venit din nou la mine???...
-Ce să-ţi fac eu ţie??? Să-ţi asigur protecţie...??? Să te apăr de vidră ??? Pe tărâmul meu pot să te apăr... dar în apă ce pot să fac eu, măi Crapete??? Tu nu eşti sinucigaş, aşa-i???
-...
-Te-ai agăţat de un pai, iar paiul eram eu...
-...
-Gata te-am doftoricit, du-te acăsucă la tine... VIDRA nu îţi va face nici un fel de şicanii...
L-am eliberat din nou în apa în care l-a plămădit mă-sa lui după toate regulile pescarilor se duse spre piciorul peninsulei din plauri, cred că acolo îşi avea căsuţa... se întoarse să-mi spună ceva...??? îl împing spre baltă, iar se întoarce... mai făcu două, trei rotocoale spre mine după care îşi flutură aripioarele codale şi dorsale spre mine şi se ascunse la buza stufului...
Eu totuşi am venit să pescuiesc... şi la un pescar să pescuiască înseamnă să prindă peşti...
-Du-te, du-te... şi s-a dus... Pescarii vecini îmi spun că de ce eliberez peştii???... Că nu le mai fac poze... Dar cu ţuica pescarească de captură cum rămâne... Nici măcar nu le spun că este acelaşi peşte că nu m-ar crede nimeni... că vorba aia şi ei sunt pescari ca şi mine... da sunt pescari dar nu ca şi mine... Eu sunt Eu... nu le dau nici o ţuică... schimb momelile la lanseta cu peştişor viu... era deja mort... mai pun un peştişor viu... o lansez la locul ei ... schimb buchetul de râme la lanseta cu buchet... toate râmele erau moarte... lansez cu buchet de râme vii... am rămas setat la undită... la Crapete... Crapete Norocel...
Îmi arcuiesc din nou şălile... pe prelata scaunului pescăresc, gândurile îmi fug în toate părţile... mai îmi vin oare înapoi???
Nici măcar nu ţin cont de pescarii de alături... se luptă şi ei cu câteva ştiuci, şalăi, bibani. Se pare că prind destul de mult dar eu tot setat, rămân setat la NOROCEL... mai prind la lansetă câteva mârliţe de ştiucă, le eliberez că nu corespund standardelor mele şi ale UE, dar... La buza stufului o siluetă fusiformă îşi unduie formele în toată plinătatea lor pe lângă pluta mea, drept în ciuda plutei face... îmi mângâia pluta, îşi schimba traiectoria cu opturi în jurul plutei după care traiectul luă forma de spirală şi fusiforma se întoarse spre mal unde sălăşluiam şi eu ţintă pe zonă... Silueta... se îndreapta spre mine până ajunsese la un mincioc distanţă... vai... nu se poate este CRAPUL meu??? Este NOROCEL...!??!? Am îndreptat minciocul spre EL... L-am înclinat între ape să-i fac loc să vină în al meu mincioc... dacă vrea... n-am făcut nici un efort să-l prind... i-am dat posibilitatea să fugă, să scape... dar PEŞTELE a venit singur în mincioc ... s-a aşezat într-o poziţie în care nu poate scăpa... Sinucigaş rău şi incurabil... l-am ridicat pe mal... este tot EL... CRAPUL NOROCEL...
-Ce mai vrei, mă, sinucigaşule... Mă crezi că nu am tigaie pentru tine???
-...
-Mă faci să-mi pierd cumpătul... nici nu ştiu dacă îl am... pescarii vecini prind de-a ştiuci şi şalăi şi caraşi şi crapi şi bibani... şi eu să-mi pierd timpul cu tine???
-Îţi place să-ţi fac puf, puf cu antibiotice... şi cu dezinfectanţi... Dacă te pun în juvelnic şi de acolo în tigaie via nevastă-mea... mai ai şanse??? De ce te holbezi la mine??? ... De ce îmi faci din buze a pupăceală, nu vezi că eşti zăbălos...??? Eşti şi tu ca toate babele de pe internet care transmit la toţi cei care le bagă în seama - pupici - dar pe care nu le mai pupă nimeni??? Mă... tu spui ceva... şi vrei ca să te înţeleg eu... Cum să te înteleg că de multe ori nu mă înţeleg nici pe mine... Hai du-te acăsucă la tine... Când mai vin la pescuit, eu vin tot în locul ăsta... Du-te acăsucă CRAP NOROCEL... Îmi intind oasele şi şălile... şi ... şi măsălili... mai prind o ştiucă, două, ba chiar şi câţiva caraşi, bibani, o roşioară, ba chiar şi un şalău din arcul guvernamental sau nu... mai prind chiar şi o ştiucă la lanseta cu peştişor viu... mai fac câteva poze cu ştiuci şi cu pescari în planul secund sau în perspectivă. Soarele coborâse la două, trei undiţe pe cer... şi aşa mai departe... seara liniştită îşi retrase spre vestul bălţii razele-i binefăcătoare, nişte câini din satul învecinat lătrau a pagubă spre  luna plină... Mai dau o ultimă ţuică pe ziua de azi la participanţi la o zi faină din viaţa mea...
Doru Pescaru’ lu’ Peşte mă ajută să-mi strâng sculele ... Seara peste deal Buciumul nu sună nici într-un fel... pescarii mă conduc spre Nubira... mă aşez în dreapta maşinii... îmi aprind o ţigară... pescarii care m-au condus îmi spun Pa... Pa... pe weekend-ul următor le răspund şi eu... a fost o zi frumoasă, mâine va fi o nouă zi... văd din nou Luna Plină prin parbriz... Gândurile îmi fug şi-mi revin aproape instantaneu... Nubira toarce în continuare, eu în dreapta Pescaru-lui lu’ Peşte fumez şi mă gândesc la CRAP NOROCEL...
-Măi CRAPETE mai vin în weekend-ul următor, ne mai găsim oare???
Săptămâna începe tumultoasă  .... râurile curg şiroaie pe coaste şi pe şale ...
„Perfectul” mă sună ...
-          Ştiţi câte comune au toate păşunile compromise în procent maxim domnule...??? din cauza secetei ???
-          Da, patruzeci şi trei din nouăzeci şi opt şi procentele evoluează negativ –
-          Ce măsuri propuneţi pentru rezolvarea situaţiei dezastruoase?
-           Ştiţi lucrez „deja” .... la un program (în realitate nu aveam nici o idee) ... mâine poimâine este gata  ...
-           Abia aştept acest proiect cel mai târziu poimâine ...
-          Va fi gata ...
Uffff ... am mai fost cu proiecte la „Perfect”, unele iniţiative chiar foarte bune şi m-a pus să le duc la îndeplinire ...
-          Lasă că ţi-o fac eu ţie Perfectule ...
-          ....
-          Oare ce mai face Crapete??
Mă apuc de proiect ... aş putea să dau un ordin la un funcţionar să facă această schiţă de proiect. Dau telefoane la câţiva „Prefecţi” din alte judeţe ... Îmi oferă sprijinul ... waw ... bine ... Îmi vine o idee de schiţă de proiect ... scriu dezlânat ... gândesc foarte rapid şi nu reuşesc să scriu etapele proiectului, oameni ... implicaţi în măsura în care gândesc, încerc să fiu distributiv ... vin în urma gândirii cu schiţa proiectului ... şi dau mult de lucru Perfectului în cadrul proiectului ... munci în care să nu se poată lăuda ulterior ...
-          Oare ce mai face Crapete??
-          Băi Alter Sergiu, lasă asta, scrie proiectul că-i bâia ...
-          Da, scriu ...
Termin schiţa de proiect pe puncte, pe etape şi pun responsabili de etape ... îi pun pe cei mai buni şi mai rapizi pe care îi ştiu ... Acţionez ca un bun manager ... delegând aproape toate responsabilităţile păstrând doar pe cele mai importante ... Înmânez fiecărui funcţionar câte o etapă cu menţiunea să fiu informat zilnic de mersul proiectului şi în cazul unui blocaj ... , dar le spun că este de „preferat” să nu se blocheze nici unul ... Îi cunosc bine, ştiu ce le poate căpăţâna ... şi ei mă cunosc ... proiectul va funcţiona ... chiar foarte bine ... aş putea spune.
Aveam nevoie de camioanele jandarmeriei ... Poliţiei ... Armatei ... etc ... Am trecut comandanţii în proiect ... Destoinici oameni ... Vom distribui furaje gratuit, donate de celelalte judeţe proprietarilor de animale din comunele afectate de seceta care ... a ucis orice boare de vânt ... soarele chiar a curs pe păşunile lor ... apocaliptică imagine ... ochii mei nu văzuseră aşa ceva ..., iar mintea mea nu reuşise niciodată să ajungă cu imaginaţia până acolo ...
Programul mergea bine. Sute de camioane săptămânal ajungeau în comunele arse ... Primarii erau mulţumiţi ... oamenii de asemeni – „Perfectul” şi el.
-          Oare ce mai face Crapete??
-          Taci javră ... ţara arde şi baba se piaptănă ... pieptăna-te-ar ...
-          Da, încerc să le fac pe toate ... Uneori reuşesc alteori nu, dar tot nu mă las ...
Mă sună de la presă ... vor exclusivitate pe această temă ... Invit la conferinţă de presă pe această temă ... în această după amiază ... am nevoie de weekend liber şi încerc să mi-l fac ...
Ziariştii sunt entuziasmaţi, ... E o chestie socială în curs de rezolvare în momentul când am aflat ...
-    Oare de unde or fi aflat că eu am dorit să convoc conferinţă la încheierea proiectului?
-     Din „surse” bineînţeles ...
-          Oare de ce-mi mai bat capul ...
-          De la oamenii mei bineînţeles ...
-          Şi ce dacă ...
Sunt invitat într-un platou TV la o dezbatere pe această temă. Accept ... Am nevoie de weekend liber ... La radio în direct ... Accept ... acelaşi motiv ...
Uf ... o săptămână furtunoasă, dar cu satisfacţii ... lucrurile mi-au mers bine. Weekend-ul se apropie ... fecioru’ mai mic al meu - Prâslea – vine de la şcoală, îşi aruncă instantaneu uniforma şi ghiozdanul pe apucate:
-     Weekend-uuuuuuul ....!
-          Au ce bine zici ...
-          Ce faci, tot ai pus-o de-un fishing???
-          Hei no şi tu acuma ... Se poate fără ... ???
-          Nu te-a luat ministru la per pulis ???
-          Hei no ... cum să facă el asta ??? Ş-apoi mă las eu aşa uşor ... ???
Arsenalul de undiţe mă aşteaptă nerăbdător la locul ştiut, ca întotdeauna. Pregătirea pentru fishing durează mai puţin o facem pe nerăsuflate, râme, viermuşi, cubuleţe de mămăligă, porumb zaharat şi aromat cu „de toate” şi vanilie şi fructe de pădure şi miere de albine şi fructe exotice că doar, doar le-o place peştilor.
O dâră de toamnă se aşternu peste văi şi peste sate. Nubira îşi torcea cu peste suta de kilometri la oră drumul spre minidelta Iaşului. Aparatul foto neapărat digital aştepta liniştit la bordul maşinii clipele când va prinde „ceva”  în obiectiv, care este de multe ori mai subiectiv decât noi oamenii, dar este totuşi obiectiv că aşa l-au denumit inginerii.
-Ce-o mai fi făcând Crăpete?? Poate că îl trag într-o poză să rămână pentru nepoţi. Cât mai moţăi cât mai adorm pe apucate maşina-i pe malul bălţii... cu noi cu tot.
Pe bâjbâite şi pe ghicite plasăm şi undiţele şi lansetele la locul lor căci soarele este la cel puţin o lansetă după deal... Timpul se scurge încet că aşa-i când aştepţi ... Cei câţiva pescari harnici care au ajuns pe baltă orbecăiesc şi ei încercând să-i prindă răsăritul cu tot arsenalul plasat pe baltă, cu speranţe în capturi şi într-o nouă zi rodnică în ale pescuitului.
Bateria de la lanternă ne lasă în pace. Lăsăm şi noi lanterna să se odihnească şi încercăm să ne descurcăm mai pe ghicite, mai cu ochii minţii... ne descurcăm onorabil...
Îmi torn într-un pahar un pic de cafea făcută de nevastă-mea care face cea mai bună cafea din lume şi-l duc către gură că doar nu l-oi duce la ureche... şi sorbiturile îmi dau o stare de linişte... stres-ul de peste săptămână s-a topit de tot şi soarele încă mai are o juma de lansetă până când îşi va face apariţia de după dealul ce încurcă orizontul, dar asta-i treaba lui...
Clopoţelul de la o lansetă a lui Doru îşi face simţită prezenţa în semn de bună dimineaţa pescari...
Toate simţurile mi se duc instantaneu spre lansete.
Doru este acolo... Deşi este încă întuneric fandează, mâna îi fuge spre lansetă... trage înspre înapoi cu măiestria-i recunoscută de pescar adevărat... trage cu greutate spre mal... este un peşte mare... mulinează pe de rost... este încă întuneric de-ţi bagi singur degetele-n ochi chiar dacă nu vrei asta...
Un vecin îşi aprinde lanterna şi o îndreaptă spre lansetă... firul este întins la maxim... semn că monstrul este acolo...
Îmi văd coechipierul calm şi cu un zâmbet discret în acelaşi timp, dar cu adrenalina peste cotele normale... semn că îl va prinde... Tipul cu lanterna ţinteşte unde trebuie... Anticipez ... Mă reped la mincioc... Îi montez imediat toate piesele, îl desfac şi îl lungesc la dimensiunea maximă după care într-un gest mecanic îl dau la apă pentru a-şi umecta plasa şi a răspunde cerinţelor noastre şi scopului pentru care a fost inventat... să preia peştele şi să-l aducă pe mal... după care, gata pregătit, postez minciocul în apă în  faţa lansetei la cele vreo patruzeci şi cinci de grade optime pentru a scoate monstrul ...
- Este mare? îl întreb eu pe Doru deşi şi eu ştiam asta şi ceilalţi pescari la fel... Că doar suntem pescari, nu???
- Da, este foarte greu... face ca toţi dracii...
- Fii calm!...
- Da... sunt.
“Văd” o străfulgerare a apelor în raza unei lanterne chioare şi namila neagră şi urâtă, împing minciocul sub arătare şi trag pe mal un somn uriaş pe care puţini pescari se pot lăuda ... peste nouă kilograme ... dar cântarul oficial şi electronic pe care Doru îl are în trusă ne va spune adevărul... Da, are zece kilograme şi ceva subdiviziuni ... facem poze... vecinii pescari fac şi ei câte o poză... îl rog pe unul să-mi facă şi mie o poză... dar tot la Crăpete îmi era gândul.
                        Un val de lumină ne mângâie ochii deşi soarele încă nu-şi făcu apariţia de după deal. S-a crăpat de ziuă fără să ne dăm seama...
Sculele mele erau la locul lor aranjate după toate regulile pescăreşti... Mă uit la buza stufului ... Crăpete era acolo, cred că a văzut drill-ul cu somnul lui Doru şi toate cele... Îşi duse valul în cap peste mine, mai proiectă apei, pe luciul apei, câteva rotocoale... I-am întins minciocul în semn că am înţeles, m-ai făcu un rotocol după care intră în imersiune lină... l-am tras uşor pe mal, îi fac o anamneză scurtă ... era sănătos, nu avea răni... frumos şi puternic. Crăpete ăsta al meu!!!
-Ce mai faci Crăpete ... ştii că îmi era dor de tine ???
- ... îşi mişcă buzele-i cărnoase în semn de pupici...
- Te-ai făcut sănătos, ai mai crescut... vezi ce doctor de familie ai?
-..., îşi mişcă în continuare buzele şi ochii parcă într-o parte şi-n alta ... are ochi frumoşi, oare chiar comunică cu mine şi eu nu îl înţeleg?
- Ce-ţi mai face familia ... că la cât de mare şi frumos eşti cred că ai şi tu familie, nu?
- ... îl mângâi peste aripioare şi peste „faţa” şi peste bojoci cu stropi de apă din baltă ... îmi răspunde cu unduiri line ale corpului ... semn că îi plac dezmierdările mele ... Am un sentiment ciudat şi totalmente nedefinit. O genă adormită de mult îşi făcea acum descoperită dragostea pentru un peşte ???
Revoltat îi dau o pălmuţă prietenească peste botişor şi îmi răspunde în limbajul lui cu pupăceli... Îi spun: Pa...
Îl duc în baltă ca de obicei de când ne cunoaştem, îl îngrijez cu toată atenţia şi-l împing aproape instantaneu spre locul unde ştiam că îşi avea culcuşul, se mai întoarse de câteva ori spre locul unde îmi postasem tabăra de pescuit şi apoi înotă cu valul în cap spre glezna peninsulei de stuf ce-mi aminti de Italia ... Încerc să mai prind câţiva peşti ca să nu mă fac de caterincă faţă de colegii de breaslă... mai prind într-adevăr... ce ţi-i şi cu concurenţa asta între pescari... fiecare se laudă cu cât peşte a prins... prind şi eu în unele cazuri mai mult decât ei, dar nu mă laud niciodată ...
Burta juvelnicului era plină de peşte semn că am depăşit cantitatea admisă pentru a fi dusă la tigaie... mai prind câţiva peşti... este o zi mănoasă pentru pescarul sportiv ... La capătul peninsulei lui Crăpete, rotocoale de sânge pătau luciul apei, Crăpete vine spre mine... Îi întind plasa minciocului în care intră fără teamă, îl iau iarăşi în braţe, îl mângâi prieteneşte... răni de ghiare sângerânde îi acopereau corpul...
-Uf! măi Crapete tare mai eşti tu urgisit...
- Picături de apă i se scurgeau pe ochi... sau poate lacrimi?
Vidra cu ghiarele-i de sânge îşi pieptăna graţioasă podoaba capilară.
-Ah! tu erai capul răutăţilor... Nu te laşi, nu-i aşa?
Îl doftoricesc din nou pe Crapete cu medicamentele din trusă, îl eliberez în mediul său ca de obicei şi deodată lopăţică pescărească începe să rupă brazde pământ cu care acopăr răsuflătoarea vidrei ce dădea pe mal chiar lângă mine... Mă uit la vidră, mă uit şi pe mal... încă o răsuflătoare mai la câţiva metri distanţă, o acopăr şi pe aceea... bătătoresc bine brazdele de pământ cu gândul că poate duşmanca lui Crăpete, dar şi a mea... îşi va muta sălaşul în altă parte... Simt că fac ceea ce trebuie pentru Crăpete.. Oare am dreptul să intervin în natură în acest mod??? Niciodată nu am reuşit să găsesc un răspuns la această întrebare!!!
                                                            ***
Toamna îşi aduse paşii spre noi mai repede ca niciodată. Treburile de serviciu, de familie şi alte obligaţii sociale le desfăşuram într-un mecanism devenit aproape automatic... toate treburile decurgeau aproape de la sine ...
Copacii golaşi aproape plesniţi de vânt îşi cerneau cele câteva frunze rămase semn că un nou anotimp este aproape ... Au trecut câteva săptămâni de când nu am mai fost la pescuit ...
-Oare ce mai face Crăpete? În primul week-end las totul şi mă duc să-l văd... Oare va fi acolo??? Vine repede ... week-end-ul bineînţeles... sculele sunt pregătite  deja... mergem pe baltă, las tot arsenalul pe mal ... plec instinctiv spre peninsula de plauri. Soarele încă nu mijise pe cer ... Aprind lanterna nu văd mare lucru, aprind farurile maşinii... nu se poate! am venit să-l văd pe Crăpete într-o baltă secată ??? O lacrimă pe care fac eforturi să o reţin îmi umezi obrazul... Nu am plâns nici la moartea bunicului meu... Fac eforturi să fiu tare... Alte câteva lacrimi îmi spălară obrazul cu toate eforturile mele ... Merg la director să-l trag de limbă... să văd ce a făcut cu balta şi cu peştii...
- Păi am „tras” tot peştele şi o parte l-am dus la piaţă şi o parte l-am parcat în alt iaz ...
-Dar pe ce criterii i-aţi triat ca să-i duceţi la piaţă?
- Păi... i-am dus pe cei fără cusur, pe cei frumoşi, pe cei mai vandabili... este o chestiune comercială...
- Nu l-am mai întrebat nimic când am înţeles că în primăvară iazul de trofee va fi populat din nou ... Mă voi întâlni din nou cu prietenul meu ???
-Crapete ... după câte îmi dau seama, tu nu ai faţă comercială şi asta se pare că ţi-a salvat viaţa...
Ne vom întâlni la primăvară!
***   
Primăvara se lasă așteptată și din ce în ce mai dorită de toți împătimiții undiței și lansetei sau a altor scule mai neaoşe sau mai de aiurea mai de pescar sportiv sau mai de braconier ... Un ministru Poc... pocel dă declarație la TV... că nu se poate face ordine. Lansetele plictisite de iarna lungă, de criza prelungită își făceau  de lucru într-un colț de debara conștiente și ele parcă de faptul că ocupau un loc degeaba și că locul lor era cu totul în altă parte ... în altă parte cu stuf și sălcii și gângănii de tot felul, și păsări ... dar mai ales cu baltă ... că dacă este baltă atunci apar și celelalte mai știute sau mai puțin știute...
Între timp Poc-pocelii, Funiștrii, “branconieriiși alții asemenea lor au picat ca niște elevi la examenele de „simulare” de capacitate, maturitate... oare este nevoie să dăm atâtea „simulări”??? Îmi controlez ura împotriva celor ce nu fac nimic ... sau se fac că fac ceva... și mă îndrept conștiincios spre prietenul.
- Oare mai trăieşti Crapete??... Ne mai întâlnim la locul numai de noi ştiut? Ce greu a trecut iarna aceasta... Prietenul meu... mă sună la telefon... acum telefoanele mobile sunt pe toate drumurile ... în general de pământ ... autostrăzi în secolul următor ... drumuri rapide altă dată ... drumuri județene în alte “județe”...
-D’le director, aveți vreun bon de pescuit???
-Nu întotdeauna am, dar acuma am...când vrei să mergem la un fishing???
-Mi-ar place mâine.
-Un pic...pic pic pic... să dau un beep!!!
Am dat beep! Directorul de la Iazul de Trofee îmi spune să-i aduc un rezumat al tezei de doctorat și să vin la un pește... Îi dau telefon lui Doru... dimineața la ora patru este în fața palatului meu... ah, nu la Cotroceni că acel palat nu mă reprezintă ... și nu reprezintă peste nouăzeci la sută din români ... este problema lui că nu ne reprezintă ... nu este a românilor ... românii vor ști întotdeauna ce și cum ... nu ne reprezintă, dar se ascunde... palatul meu are o muză... nefasta mea este acum lângă mine... hai scrie frumos să fiu mândră de tine...Doru îmi „postează” farurile mașinii în geam ... sunt pe fază, nu pe „nul”... am trecut de jumătate de secol ... ca vârstă ...dar nu ca nul... și când voi face trei sferturi de secol voi fi tot pe fază... niciodată pe nul... și când voi fi nul va fi după ce voi împlini un secol de viață și tot nu voi fi pe „nul” voi fi în altă viață ... poate că nu-i bine spus??? ... în altă dimensiune ale aceeași vieți ... să fie. Tiberiu, „pescaru’ lu’ pește de vacanță” este pe fază ... merge la pescuit ... de obicei doarme în mașină, doarme când nu discută pe „computator” cu studenți sau studente din Tahiti, Vietnam, China, Japonia într-o engleză perfectă ca dicție și șarm, încât și englezii care m-au vizitat au rămas încântați ... nu mai spun de fiul mai mare... face masterat-ul în Românica în limba lui Shakespeare... Doru mă ajută să-mi car arsenalul de scule ... lansete ... „tiribombe”... și alte asemenea ... am de-a scule de fishing că nici eu nu le mai știu, am momeli naturale și artificiale că nici Doru care este cel mai „pescuitor” dintre toți pescarii sportivi din toate timpurile mele... ale lui nu are trofee ... dar nici nu se lasă ... îi dau un beep lui Doru să nu mă deranjeze că îmi beau sfânta cafea naturală...Tiberiu bea un „strong” de la o firmă care face trei în unu ... cu lapte, cu cafea și zahăr la un loc... și cu conservanți ... E-uri ... și alte asemenea... despre aceste otrăvuri poate voi povesti altă dată ... mă „maschez” în costumul de pescar sportiv... Tiberiu îmi cară sculele ... Doru cară și el ... Eu beau cafea – prognoza este prognoza ... La Larga Jijia este caniculă... ajungem lângă iazuri ... Paznicul ne cere bani... cinci milioane pe cinci partide de pescuit... îi spun lui Doru să tragă mașina pe dreapta ... nici unul din noi nu avem banii ăștia ... dar nici nu ne trebuie bani... banii nu sunt un scop în sine... sau poate sunt... dar numai pentru proști... pentru noi banii sunt un mijloc de a face ceea ce este mai frumos, mai adevărat... și mai, și mai ce... îmi savurez cafeaua naturală adevărată făcută de nevasta mea... nu face nimeni din lume așe cafea bună ... să-i dea Dumnezeu Sănătate ...și mie... și nouă la toți românacii din Românica ... și din Spania și din Italia ... și de pe tot mapamondul ... Mașinuța lui Doru ne duce în siguranță la „Trofee” ... așa se cheamă Iazul lui Haian ... și al lui Fulgian... Suntem acolo... paznicul lui Huian și a lui Fulgian ne spune că suntem aici... nu se facturează și ne bucurăm că nici nu avem cu ce factura ... Ne luăm arsenalul și ne împacientăm cu truse pe spinare ... încercăm să le luăm toate într-un singur drum... îmi aduc aminte de o glumă pescărească ... de ce nu încap mai mult de doi ... trei pescari într-o mașină chiar dacă mașina are cinci ... şase … şapte sau chiar opt locuri ??? este un răspuns??? ... Din cauză că nu încap sculele de pescuit!!! Suntem pe baltă... Doru ne invită la o cafea pe care cu drag a făcut-o nevastă-sa ...
-Mulțumesc Doru... mulțumesc D’nei...
-Face cafea bună nefasta mea?
-Bună este puțin spus!
-De ce este așa bună cafeaua?
-Din cauză că nefastă-mea când face ceva pune acolo cafea de calitate... pune apă neîncepută  ținută în sân de fată... pune și țâtză doar pentru mine și pentru prietenii mei și mai pune și un gând bun și tot ce se mai poate și iese o „bunăciune”...
-Mulțumesc Doru... și sărut mâinile nevastei tale... pe care o respect foarte mult...
-Soția mea este întotdeauna alături de mine, fiicele mele vor fi cele mai adevărate din lume...
-Da ... Doru hai să prindem un pește.
-Să mai pun o sculă în baltă ???
-Daa...
-Dau cu râmă neagră???
-Wow...
-Dau și cu vermuși???
-Daa...
-Dau și la buchet de râme negre și roșii?
-Daaa...
-Dau și la cubuleț de mămăligă ... un bob de porumb ... o momâie și etc.???
-Daaa...
-Dau și la arma noastră secretă???
-Daaa...
-Dau și la ....?
-Daaa...
Tyby pune la băț de mână un frumos buchet de râme roșii și prinde un caras de vreo trei sute de grame... pe care ulterior l-am mâncat eu dar nu vreau să anticipez că lui Tyby nu-i place peștele ... îi place să îl prindă și să-l elibereze... să se ducă în largul lui... al peștelui...
Arunc o lansetă de mare marcă la care nu vreau să-i fac reclamă...
-Wowww... vorbesc singur ... se duce la o distanță mai mare decât lățimea lacului ...
            -Ce ai făcut tata?
-Nu aruncă nimeni cu lanseta mai departe decât mine!!!
-Da ... dar ai dat pe malul celălalt ...
-Da, retrag scula acuma...
-Da.
-Retrag ... Reușesc ... acum lansez într-o gropană a lacului din partea cealaltă ...
Pusesem o bucată din mămăliga strămoșească și nu reușesc să fumez măcar pescăreasca țigară și clink... clank... clopoțelul începe să clinkăne de să mă înnebunească ... mângâi capătul lansetei ... apuc lanseta dar o mai las să fâlfâie ... peștele este acolo ... ufff... eu sunt aici... îmi crește adrenalina ... dacă mai am niște “boale” toate mă lasă în pace... Sângele îmi destupă toate acumulările de grăsimi de pe vene... mă simt ca un râu care curge natural ... și peștele este din râu ... și eu îl prind ... s-ar putea să-l eliberez ... daaa... dar asta după ce îl prind... mă duc după pește ... peștele este forțos ... eu vreau să-l prind ... peştele vrea să scape... dacă scapă nu-mi pare rău ... dar nici nu mă bucur ... mai bine îl prind și îl eliberez ... după ce îl puppp... mai mult îl mângâi și simulez pupatul că toți peștii sunt cleioși ... este un pește deștept ... mă duce unde vrea... eu îl duc unde pot să-l prind ... nu se lasă ... se întoarce în lat că în felul ăsta îmi poate rupe firul... simt eu asta și știu asta... simte și peștele sau știe asta? Este o întrebare retorică ... peștele nu-mi răspunde, dar nu se lasă ... își tumultă toată energia intrinsecă din aură ... și se duce în adâncuri ... unde mutu a înţărcat iapa căluțului de baltă ...dar eu nu mă las și încerc să-l aduc pe tărâmul meu... o luptă între două tărâmuri cu arme diferite între tărâmuri diferite... armele mele de pe tărâmul meu sunt mai puternice decât ale peștelui ... se zbate degeaba tehnica sculelor mele ... ambreiaj ... mulinetă ... fir care rezistă și mai sunt și eu care-i percep strategia și tehnica ... și peștele pricepe??? ... vine spre mine cu o viteză subacvatică și-mi lasă firul ca blegu...este șansa lui!!! dar mă retrag câțiva metri...îmi dau mâna prelungită ... lanseta pe spate și mai și recuperez fir și-l simt din nou în vibrația firului ... tensiune firului o controlez eu, nu peștele ... îl conduc aproape de mal ...îl ridic cu botul, ochii și branhiile deasupra apei ...îl “înec“ cum spun pescarii... l-am scos din mediul său... sunt puternic ... peștele este și mai puternic ... îl aduc cu capul sus, aproape de mal ... Doru este lângă mine ... cu minciogul... îl prind ... nu are șansă ... îl pun în baltă cu tot cu juvelnic și peștele în juvelnic ... ce mare este pentru vremea asta ... peste două kilograme și... m-a chinuit mai mult decât un pește de peste douăsprezece kilograme...
-A venit Dl Huian, îmi spune Doru.
-L-ai văzut tu?
-Da.
-Și ce ai mai văzut?
-Am văzut că eu nu am prins nici un pește.
-Păi și cine a mai prins în afară de mine?
-A mai prins vecinul din stânga vreo trei crapi la fel de frumoși ca ai dvs.
-Da...chiar???
-Daaa.
-Și a mai prins Tiberiu un caras de vreo trei sute de grame... frumos ... vivace .
-Ok...
Îl iau pe Tiberiu și mergem spre biroul lui Huian. Chiar vreau să-l prezint pe Tyby lui Huian... fecioru-meu care vorbește limba engleză ... englezii cu care m-am întâlnit până acum  și Tyby a fost translatorul meu până acum mi-au spus și mie și lui că vorbește mai corect engleză decât englezii... Huian era în biroul său la o  lansetă de malul bălții ... bat la ușă și intru în birou...
-Dle director v-am adus rezumatul tezei mele de doctorat pe care v-am promis-o...
-Haahhh... mulțumesc, ai scris o dedicație pentru mine???
-Ah...scriu acum...!
-Hai scrie că am și eu o dedicație pentru tine...
-Daaa???
Nu am avut la mine pix. Huian îmi dă un pix ... și Tyby îmi dă un pix după ce îl prezentasem deja ca un student de mare viitor... Dir. Huian îmi prezintă și dumnealui ultima sa carte ... “crapul topless de Movileni”  (Larga Jijia) o carte cu adevărat de doctor inginer cu multe scriituri de prozator și poze de mare pictor... îmi scrie ca dedicație ... “Și ... “eu” am nevoie de realizările unui “doctor” în mecanică ... îi mulțumesc d’lui Huian pentru opera domniei sale ... în birou intră și domnul Fulgianu ... îi înmânez și d’lui un rezumat al tezei mele de doctorat ... este un domn mare al peștelui...al științei ... pisciculturii, domnul Fulgianu... înțelege pescarii sportivi... nu acceptă braconieri, nici “branconieri” ... nici eu, nici nu le acordăm înțelegere ... dar gândul meu îndreaptă-se și se îndreaptă și acum spre prietenul meu PEŞTELE ... CRAPY ... M-am întors pe malul bălții de trofee... cum este cunoscută această baltă din minidelta Iașiului ... îmi pusesem sculele și tot arsenalul în același loc lângă perdeaua de stuf și trestie...
Cred că nu am fost prea atent în anii anteriori cînd m-am împrietenit cu Crapete... pe lângă perdeaua de stuf și trestie pe lângă baltă și în spatele meu stânjeneii de baltă pe galben, pe albastru dar... extraordinar pe galben și albastru într-o combinație de nedescris pe care numai natura o poate face într-o explozie pe care nici măcar nu pot să o descriu și nici nu vreau asta căci mă gândeam că poate prietenul meu peştele ... Crapetele ... poate o să dea curs dorinței mele de a ne întâlni ...mă așez pe scaunul pescăresc și-mi alung ochii spre perdeaua de stuf ... Doru mai prinde câțiva crapi demni de poză ... prinde și un șalău ... frumos pește ... îmi face o poză cu șalăul său ... dar eu sunt cu gândul la Crapetele cu care îmi stabilisem o întâlnire ... îmi era dor de el... oare și LUI? ... perdeaua de stuf se despică în două ... o unduire se duse la o undiță distanță... acolo nu aveam nici o sculă ... și nici nu dădusem “nadă” ca altădată … unduirea se întoarse pe o parte și pe cealaltă … atunci l-am văzut pe prietenul meu cu greabănul rupt, parcă mai voinic că nu l-am mai văzut de-un an … am aruncat bățul de mână cu plută nou nouță cam în zona de lângă trestii unde aruncăm de ani încoace … își întoarse unduirea în jurul acelui plastic colorat … se întoarse din nou să-i văd toată splendoarea … și greabănul mușcat și cicatrizat … veni spre mal… își scoase capul peste oglinda bălții… Se duse din nou sub oglinda lacului …și iar …și iar …își rotise corpul în jurul plutei ca de aducere aminte… mai își chițcăi cărnoasele-i buze la fel într-un fel ca femeile divorțate sau văduve pe internet apelând la iconuri și figurine … uffff… m-am întâlnit cu prietenul meu din lumea bălții …este aici, este real… nu este virtual… nu îmi transmite iconuri și nici pupici sau pupicei… floricele, inimioare sau inimioare frânte…!
Își întoarse pornirea la un minciog distanță dând parcă semnalul numai de noi doi știut că vrea să stăm de vorbă …  mi-am întins minciogul pe sub oglinda apei cât mai aproape… iar my friend îl ocoli… în toate planurile parcă să-mi aducă aminte că vine să vorbească … să se întâlnească cu mine nu să fie prins …am înțeles asta…se lasă în minciog arătându-mi încă o dată că are încredere în mine …îl aduc pe mal în mediul meu… îl așez pe salteaua umedă cu apă din imperiul lui… își pupicește buzele-i groase în semn de prietenie … mă pupicesc și eu ca răspuns … înțelege oare ??? … sau eu îl înțeleg??? … oare cu ce l-aș putea servi??? … cu cafea??? … cu ceai??? … cu o bere sau cu un spriț?...cu siguranță nu… îi dau în continuare pe corp cu apă din baltă … îmi face semne pupicește…
-Ce mai faci tu, Crapete??? Îmi vine să strig... să urlu... trăieşti.... Eşti aici cu mine...
-…
-Îmi era dor de tine….
-…
-Și ție îți era dor de mine???
-…
-Ești un prieten adevărat … Ai crescut mare … ai aproape patru kilograme poate și mai mult …vrei să te cântăresc???
-…
Este perioadă când îți …cum să spun eu că nu vreau să fiu indecent… este prohibiție … în fine, în limbajul uman… ți-ai făcut datoria de ați depune … icrele sau lapții???
-…
Uffff… ce umanoid doby sunt, ești bărbat sau femelă???
Îl iau în brațe pe Crapete …ne cunoaștem de atâția ani nici măcar atâta nu știu …mă uit sub aripioarele codale și anale… câteva boabe de icre stau să se expulzeze… Ahh…ești femelă frumușico nu-i așa???
-…
La oameni când femeile sunt gravide au vărsături grețuri … vor cireșe iarna… fructe … noi bărbații ne facem luntre și punte să găsim orice și să le facem toate poftele …și după ce nasc mergem la maternitate cu flori, cu prăjituri, cu hainuțe bleo dacă este băiat și roz dacă este fetiță … mergem chiar și cu o bere sau o șampanie, suntem atât de mândri că ceilalți bărbați sau femei… sunt pe planul zece… la primul copil al meu eram cu nasul în vânt de nu îmi ajungea nimeni nici cu trei prăjini pe la nas… mă împiedicam de borduri dar nu cădeam și mergeam mai departe… mă saluta lumea pe stradă … eu țineam băiatul în sus și nu vedeam pe nimeni… am vrut o fetiță dar dacă o fost băiat eram la fel de fericit… la al doilea copil … tot băiat, un prefect … să nu-i spun pe nume m-a obligat să fiu la ședință, așa că, am trimis șoferul să-mi aducă soția și copilul acasă … voi aveți … organizare administrativă și prefecți dobitoci???
-…
-Ce să-ți dau eu ție ??? Din cărțile de ihtiologie pe care noi oamenii le învățăm, vouă vă place să mâncați râme, viermuși, făinoase… porumb … floarea-soarelui(semințe) … uite eu plec acuşi acasă … îți pun la buza stufului, numai și numai pentru tine, tot ce am eu… ok?
-…
-Îți pun și o floare, un stânjenel galben sau galben cu albastru că asta găsesc eu aici pe baltă… încolo mai pe deal sunt foarte multe margarete albe superbe, sunt și galbene… ție îți plac florile? ce flori îți plac??? Mie îmi plac toate florile… la noi, la oameni, bărbații, nu că nu le plac florile, dar nu le dau importanță … le ignoră … și la voi tot la fel este???
Îi mai dau o porție de apă pe corp crăpeanului … sau mai bine zis crăpceanei …că am văzut că este femelă …i-am aruncat în zona buzei de stuf… tot ce aveam momeli și care știam din cărți că îi plac … arunc și câteva flori de baltă … se pare că peștii plac florile …dar ca să le mănânce … aș vrea să pot comunica cu peștii … văd că oamenii vor să comunice cu peștii, dar au pretenția ca peștii să învețe limba sau în fine, limbajul nostru …oare nu ar trebui să învățăm noi … limba, limbajul lor ca să ne putem înțelege??? Îi mai dau crăpoaicei câțiva litri de apă pentru umectarea corpului și a branhiilor … o apuc cu ambele mâini de înotătoarele pectorale și caudale, intru împreună cu ea … este o EA… nu-i așa … eu în apă până la genunchi … o împing ușor înainte și înapoi ca să-şi facă oxigenarea branhiilor … să-și reumecteze corpul spre readaptare … câteva icre îi scapă de sub caudală împrăștiindu-se în apa aproape limpede … cred că am eliberat-o la timp … Zvâcni din toate încheieturile spre zona în care aruncasem toate momelile pe care le aveam … se undui pe acolo să-mi arate parcă… a înțeles cu un fulg de porumb în gură… dispăru apoi sub unduirea bălții și apăru la scurt timp cu un stânjenel galben albastru pe care-l împinse lângă buza de stuf și papură … îl agață acolo… să-mi arate parcă… ce să-mi arate??? că nu am înțeles nimic…???
Confortabilul scaun de pescar şi iubitor de natură şi de tot ce-i frumos mă cuprinse în „braţe” şi mă legăna sub adierea vântului de la Răsărit că de acolo mai vine încă ploaia... nu?... îmi trase matern geană pe pleoapă… încerc să mă ridic, dar adierea mă convinse să mă las furat de vrajă... irişii galbeni-albaştri între care eram postat se lăsau şi ei duşi de vraja vânticelului, ba într-o parte, ba în cealaltă, ba îşi reveneau pentru o clipită şi apoi vraja parcă îi cuprindea şi mai tare, îi mai scutura puţin să-şi împrăştie boarea de polen pe la vecinele înflorate şi parcă mai rujate, „vopsite” ca niciodată cu petalele larg deschise să-şi primească boarea binecuvântată…
Norişorul de polen se extinse peste toată poiana de irişi de la buza bălţii până în spatele meu, la vârful unui dig, iar peste dig o lizieră făcu loc de voie de nevoie după nişte reguli pe care sfânta natură le ştia de secole, milenii… iar noi oamenii de tot atâta timp facem eforturi să o pricepem… să-i pricepem regulile şi sensul… de multe ori acordăm explicaţii sau înţelegere, dar tot nu înţelegem, facem paşi foarte mărunţi şi înceţi în acest domeniu… vrem să trăim în armonie cu plantele , cu animalele, cu peştii, cu Natura, dar avem de multe ori pretenţia sau ignoranţa ca să ne priceapă…  nimic mai greşit… noi trebuie să pricepem Natura… să o îngrijim ca la rându-i să ne dea toate cele necesare traiului… de multe ori ne dă toată Viaţa şi noi îi dăm în schimb Moarte… şi nici măcar nu vrem să recunoaştem că ne otrăvim şi ne omorâm singuri…
Boarea îşi întoarse pala spre toată poiana de irişi aplecându-i într-un sărut al vieţii pure şi neîntinată de om… într-un clip produs de un mare maestru… îmi vine să strig.
- Stai să văd şi eu mai bine... mi-a ajuns polenul pe ochi... o şoaptă îmi ajunse la ureche...
- Taci... Ascultă şi taci... Vezi şi taci... Ce, vrei să strici vraja?
- Mda... ascult şi tac... văd şi tac... Dar?...
- Ssst... nu ai înţeles... Vraja... !!!
Norişorul de polen îmi mângâie nările şi trece mai departe... peste poiana de
irişi şi peste mine şi peste digul din spatele meu şi peste lizieră... şi peste poiana de margarete sălbatice...
Un iris mai răsărit cu un cap mai sus decât ceilalţi îşi scutura pălăria de petale peste toţi ceilalţi, peste... şi peste lizieră, şi peste iarbă...
            Cel mai iubit vecin al meu îşi desfăşoară arsenalul de maşini de găurit cu rotopercutoare cu zgomote ce îmi scoate şi ceara din urechi, viitoare că cea care a fost a scos-o demult...
            Îmi vine să îi dau câteva în perete sau în calorifer... o pornire care nu credeam că există în mine, dar vraja îmi spune...
-          Taci...
-          De ce să tac? Scriitorul nu tace niciodată... sau în fine nu se opreşte
 niciodată... scrie...
-          Taci ca să nu strici vraja... muza este cu tine.
-          Şi cum poţi să-l opresc pe vecin să mai bâzâie... că numai asta face în ultimii
 patru – cinci ani?
-          Ignoră-l.
-          Pot să o ignor şi pe nevastă-mea care în fiecare zi mă bâzâie cu ceea ce nu am
făcut şi care nu voi face niciodată.
-          Da, ignoră tot, şi nevastă, şi politică, şi... TOT...
Vraja numai acum va fi cu tine.
-          Vraja există ?... Eşti tu ?... Unde-i muza mea ?
-          Eu sunt Vraja, Muza... n-o să pot fi tot timpul cu tine... taci şi ascultă... taci şi
 priveşte... taci şi scrie... acum... Şi să nu mai pui atâtea puncte, puncte când scrii.
- Păi Eu sunt Eu... cu multe puncte, de ce să-mi tai punctele, tu Vraja... tu Muza... Ai un nume. Eu sunt Sergiu Constantin şi Aruştei... Încântat de cunoştinţă... Tu cine eşti ? Ce treabă ai tu cu punctele mele !? de ce vrei să renunţ la ele, încerc să tai dulcea juxtapunere, să sparg comunul, nonvaloarea, să fiu doar EU... Totuşi tu cine eşti ?
-          Eu sunt Vraja... Muza... Dor de Dor... Spirit Liber, am venit la tine pe undă de
cetini, şi irişi, şi margarete, şi papură, şi baltă... florile trebuie să fie flori, să faci să fie mai bine pentru cei din jurul tău...
-          Şi atunci ce ai cu punctele mele ?
-          Nu mă interesează punctele tale, poţi să faci câte puncte vrei, de asta ai fost
ales... eşti doar o recomandare... struneşte-ţi punctele ca să nu te sufoce... dacă nu mai erai Tu, nu veneam Noi la tine...
-          Cine sunteţi Voi ?
-          Noi suntem Noi... ascultă !!! vorbeşti frumos şi scrii frumos de aia te-am ales... sunt milioane care mâzgâlesc... sunt milioane care scriu tone de versuri… tu i-ai ajutat pe unii să scrie mai bine... ai scris frumos şi din toată fiinţa ta despre suflet... despre natura neîntinată, despre dragostea de viaţă în profunzimea sa... Nu ai la dispoziţie foarte multe puncte. Dar tu le poţi folosi cum vrei.
Eşti tare încăpăţânat... ascultă... priveşte... şi înţelege.
Cu voia sa, fără voia mea, vânticelul  VRAJA mă subordonează din toate mădularele... polenul îmi mângâie nările şi vraja mă cuprinde din nou oricât m-aş fi opus, ea este peste mine, în mine şi eu în vraja, cu sau fără voia mea... mă las vrăjit... de fapt nu prea mă las, dar sunt deja furat...
Irisul era prinţul poienii de pe malul bălţii unde eu eram deja captat... Ba eram eu Iris, ba om, ba priveam spre prinţ care-şi răspândeau într-un joc al vieţii şi al sorţii... al vieţii şi al morţii până la urmă, că şi moartea este o componentă a vieţii pe care nu o precede, ci o continuă într-o nouă viaţă care face parte din precedenta... şi precedenta face parte din precedenta şi din viitoarea...
În poiana de peste dig a margaretelor, o Margaretă mai înaltă cu o căpăţână îşi străfulgera petalele spre toate zările sale... spre dig şi mai spre vale, spre baltă şi peste mine un martor ca oricare altul şi vraja cu v mic sau cu V mare mă trage de tot eul meu dintr-o dată.
-          Tu nu eşti tu... tu eşti tu, nu ai înţeles, dacă nu te laşi furat de vrajă, nu te va
fura nimeni niciodată... şi Noi numai răspundem niciodată... noi nu suntem noi... suntem noi... eu nu sunt vraja şi nici muză... Dor de Dor... eu suntem noi, mă simt furat şi fur şi eu,  de fapt du fur nimic, dau tot ce pot, sunt în vrajă şi vraja este cu noi... cu mine... şi cu tine prietenul meu, cititorule... tu eşti în mine şi în această poveste şi carte şi cartea va fi cu noi, odată cu noi şi peste noi, în această viaţă care niciodată nu va fi finită dacă eşti Spirit Liber.
Din tot amalgamul de joc între prinţesa Margareta şi prinţul Iris care-şi răspândeau celulele de polen în dansul lor al vieţii şi al sorţii, al vieţii şi al morţii spre o altă viaţă mai nouă şi poate mai frumoasă ca o perpetuare de la finit spre infinit - în acest dans în care mă las copleşit, îmi întorc privirea spre poiana margaretelor... simt şi văd cu toate cele şase, şapte simţuri că-şi susţin prinţesa, îmi întorc privirea spre poiana irişilor şi cu toţii îşi iubesc şi îşi susţin prinţul. Tot tabloul se lminează, totul decurge de la sine, deja am vorbit foarte mult... las pe Vraja sau Muza să fie unde vrea... prinţesa poienii margaretelor îmi trimise o privire care-mi cutremură orice simţ, mai ales pe al cincelea, al şaselea, al şaptelea sau câte vor mai fi...
M-am empatizat cu prinţul irişilor, cu prinţesa margaretelor, eram în cei doi şi ei erau în mine... îi simţeam în mine şi eu eram ei. Puteam să vorbesc cu prinţii poienilor şi ai florilor, dar nu o făceam. Boarea polenului ne cuprindea pe toţi într-o lume pe care cuvintele nu o pot descrie, dar nici nu ne lăsăm pradă... Ne înţelegem într-o limbă care nu are nevoie de cuvinte, ideomuri... litere... expresii, ci simţeam, înţelegeam totul în mine şi prinţesa margaretelor vibra pe aceeaşi lungime de undă şi prinţul irişilor cu galben şi albastru era în acceaşi conjunctură cu prinţesa margaretelor. M-am uitat şi la unul şi altul şi mi-au clipit din petale. Lângă scaunul meu pliant şi confortabil am întotdeaua o cazma pescărească, mă îmburic din toată puterea şi sap în jurul prinţesei margaretelor cu tot pământul ce era în jur şi o duc lângă prinţul irişilor de galben şi albastru, o „transplantez” sau aşa cred... îi pun pământ reavăn la rădăcină... se înclină una spre cealaltă, prinţesa margaretelor într-o împlinire regească din milenii spre alte milenii şi într-o îmbrăţişare care cuvintele nu pot spune nimic... margaretele se împingeau tumultos în poiana irişilor... irişii îşi contaminau culorile şi stăfundurile... fericiţi, dar cred că este mult mai mult, nu am alt cuvânt.
I-am adus pe cei doi prinţi împreună şi le-am dat leac dragostei lor... am făcut din imperiile lor unul singur. Oare avem dreptul să fac eu asta? Boarea îmi străpunge nările. Un sunet de clopoţel, care este unic pentru pescarul sportiv, îmi desfundă urechile. Nici vraja, nici muza, nici ei, nici noi nu mai spunem nimic... scaunul meu pescăresc, rabatabil şi confortabil se cutremură să mă trântească în poiana cu irişi... irişii se înclină spre poiana cu margarete... Iris şi Margareta s-au cununat în biserica de pe malul lacului. Clopoţelul de pe lansetă mă zgângăie de să-mi treacă de toată vraja... vraja îmi spune nuuu... mai stai.
- Nu... că trebuie să mă întâlnesc cu prietenul meu peştele... Crapete... de fapt cu prietena mea, Crapeta.
- Da, aşa este dar mai stai... sunt cu tine, nu pleca... eu sunt aici.
- Da... suntem noi.
            - Daaa...
            Munţi de prinţese şi prinţi de flori coborau peste munţi şi peste dealuri la nunta celor doi prinţi care au devenit regi şi regină peste imperiul florilor din tot mapamondul.
            Simţurile de pescar sportiv nu mă lasă... mă duc spre lansetă... privirea îmi alunecă peste tot, văd prinţesa margaretelor în poiana ei... văd prinţul irişilor în poiana lui.
            A fost un vis... un vis frumos, dar parcă totul s-a petrecut aievea. Crapeta era aici şi era reală... mai reală ca niciodată.
Iazul de trofee era mai frumos ca oricând... pescarii se uitau la mine că trag din greu de lansete... vârful se îndoaie de sta să se rupă... uff... ce mare este. Este atât de puternic încât nu am şanse decât să-l scap... Dar nu mă las niciodată ... nu pot pierde o luptă fără să lupt şi dacă lupt, am şanse să câştig... îmi fuge degetul pe fir... are o tensiune nemaiîntâlnită de mine... scriu toate astea trăite de mine în proză ... cum ar fi dacă cineva ar scrie asta în fosta mea dragoste poezia?  Poate cândva am să convertesc un poet în ale pescuitului cu frumuseţea naturii, a bălţii, a râurilor şi munţilor şi mării şi oceanelor... Cum ar fi această splendoare tradusă în versuri? Sau în pictură? La piciorul peninsulei Crapeta îşi unduia fuziforma într-un joc al dragostei şi al vieţii al perpetuării speciei! … Îmi făcea semne că vrea cu mine…
-Lasă-mă acuma Crapeta să prind şi eu un peşte…
-…
Se întoarse spre stânjenel în semn că îmi mulţumeşte pentru floare şi că a înţeles gestul…
-Oare chiar ai înţeles? Sau oare eu am înţeles? Lanseta se curbează atât de tare încât simt că până se rupe nu mai este mult… greutate mare nu am ce face… Îi dau fir până se duce la ma dracului şi de acolo mai departe . Reacţionez necontrolat... Crapeta este cu ochii pe mine... oare chiar mă pierd aşa de uşor ??? Şi oare de ce ?
Stau cu mâna pe lansete... peştele mă trage peste sculele celorlalţi pescari... ca aşa-i unde este baltă, apar şi broaşte şi pescari şi câteodată şi peşte ... Smuncesc în direcţia opusă pentru a nu-mi perturba colegii de breaslă ...
Lanseta şi firul rezistă... forţez şi mai tare... Rezistă... peştele mă trage înspre largul bălţii, eu în direcţia opusă, spre mine... spre mal... reuşesc... este aici... un pescar mă ajută... îl scoate în plasă spre mal... mama mia este crap... peste multe kilograme... nu spun câte că nu o să mă credeţi... dar vă pot spune că se scrie greutatea lui cu două cifre... Le dau la pescari o ţuică de Tomeşti şi de Comarna că aşa-i la captură...
            Facem poze... Crapeta îşi unduia în continuare şoldurile la un mincioc distanţă amintindu-mi că vrea să ne întâlnim... făcu un salt în afara apei parcă să vadă ce am prins intră în imersiune după care reveni în aceeaşi unduire... Pescarii plecară spre standurile lor după ce-şi savurară premiul pentru captură cu speranţa că şi ei vor da aceste premii...
            Întind minciocul şi aduc aproape de mine pe Crapeta... O îmbrăţişez şi îi dau cuvenitul pupic... Îi dau cu apă pe corp şi peste branhii ca să mai reziste puţin cu mine în mediul meu... în mediul ei nu ne-am întâlnit niciodată... cât aş rezista acolo ??? Câteva zeci de secunde... cum m-ar putea ajuta ea să rezist mai mult în mediul ei ??? Nici într-un fel... Gândul îmi fuge... raţiunea stopează acest gând se dă o luptă în mine cu mine... îmi scot hainele rămân în chiloţi şi merg în apă... apa este călduţă... într-o mână o ţin pe Crapeta, cu cealaltă înot... apa îmi ajunge până la gât dar mă ţin la suprafaţă cu o singură mână... Crapeta stă cuminte lângă mine... îi dau drumul şi înot cu ambele mâini... sare peste mine şi revine din străfunduri sub burta mea mă împinge în sus... mă menţin la suprafaţă pentru puţin timp apa mă trage la fund, mă las dus de ape... ochii mi se deschid... o văd. în faţa mea este Ea... mă mângâia cu tot corpul pe umeri şi pe faţă îmi fac mâinile lopeţi şi merg înainte spre mijlocul bălţii... deschid ochii şi mai mari... mă las în voia verdelui de sub ape unde bancuri de peşti şi mai mari şi mai mici vin spre mine şi se despart în bancuri mai mici ... Crapeta se lipeşte de mine... O simt când rece când călduţă are nişte ochi mult mai mari decât când o vedeam pe uscat la mine »acasă» în mediul meu ... acum eram la ea acasă... o vidră se îndreaptă furioasă spre mine... un pluton de peşti se interpuse pavăză în calea ei... îmi era frică de tot dar niciodată nu am fost învins de frică şi nici acum... Plante acvatice puternic clorofilate îmi opreau înotul... înot mai departe... nişte vrejuri de-un verde întins mă strângeau de mâini ... încerc să le eliberez dar sunt foarte puternice... Crapeta mă ajută să merg mai departe... mă simt înconjurat de vrejuri verzi şi răutăcioase... scap de o parte din ele, dar altele şi altele mă înconjurau, mă mângâiau pe tot corpul, dar mă legau din ce în ce mai mult şi cu cât efoturile mele erau mai mari cu atât mă simţeam din ce în ce mai legat... Crapeta îşi înfingea botul în vrejuri cu gândul să le desfacă şi cu cât desfăcea mai multe cu atât mai multe mă legau... mă las dus... o mângâi pe Crapeta şi ea mă mângâia neputincioasă... cred că nici nu realizez gravitatea situaţiei, dar căldura bălţii mă cuprinde peste toată fiinţa, nişte nori albicioşi cu figurine alburii din altă lume mă degajează din strânsură ... sunt liber mă mişc printre nori şi văd pământul la mulţi kilometri sub mine... Crapeta zboară lângă mine, parcă mai veselă cu unduiri verzui şi albastre şi albe... durerea de şale cedează... mă simt mai bine ca niciodată, mă simt doar eu şi Crapeta... mă simt cel mai liber de când mă ştiu... sunt EU şi spiritul meu liber... sunt eu... aşa cum niciodată nu am fost EU !!!...
*****
Un ţâpurit de aparatură electronică îmi conturbă visul... încerc să-mi deschid ochii şi puternice lumini mi-i închise la loc... mă pipăi peste cap şi peste corp şi peste tot unde ajung cu mâinile, sunt EU!!! Mai clipesc de câteva ori dar ochii mei nu erau în stare să suporte ceea ce întotdeauna mi-a plăcut... lumina...
-Bună dimineaţa. Mă uit în jur prietene... şi în penumbră văd nişte figuri aproape reale... mai în fundal, mai în planul apropiat... un bărbos cu chelie şi halat aproape alb cu câteva pete de sânge se apropia cu figura deformată, dar din ce în ce mai aproape de mine cu un zâmbet aproape supranatural pe care parcă îl ştiam de undeva...
-Bună dimineaţa Sergiu... nu vrei să vorbeşti cu mine?
-Salut doctore...?
-Bine ai revenit printre noi...
-???
-Mă vezi? Sunt eu... prietenul tău, dr. Rosenthal!
-Da, te ştiu, măi doctore, mă gândeam ce caut eu în clinica ta căci cu tine îmi plăcea să mergem doar la pescuit, nu să vin eu la tine, ci să vii tu la mine, la un picnic, la un şpriţ... Şi dacă tot veni vorba de prietenia noastră... când îmi dai banii ăia care ţi i-am dat împrumut şi care mă tot amâni de doi ani de zile???
-Bine ai revenit în lumea reală din lumea celor plecaţi pe dulcile plaiuri ale pescuitului şi vânătorii... i-am dat banii soţiei tale... mă bucur că am reuşit... am avut şi eu probleme, dar cel mai mult mă bucur că eşti printre noi...
Mă uit în salonul alb şi-i văd ştergându-se de lacrimi, dar zâmbind pe copiii mei, pe soţia mea şi toţi cei dragi mie la un loc... niciodată nu cred că aş fi putut să-i adun pe toţi.
-Pot să plec acasă?
-Nu vrei să mai stai puţin cu noi?
-Nu...nici-o clipă. Sau da... dar nu aici.
Asistentele şi infirmierele m-au ajutat să-mi scot acele haine de spital pe care nu le-am suportat niciodată. Soţia mi-a dat să mă îmbrac cu cel mai bun costum al meu, cămaşă de firmă şi cravată asortată...
-Nu... nu... dar unde sunt hainele mele de pescuit???
-Sunt aici dar... te aşteaptă acasă şi alţi prieteni... te aşteaptă la scară şi Doru pescaru... cu maşina.
-Eu am plecat de acasă la pescuit, vreau să mă întorc acasă de la pescuit ... ok??? Mă îmbrac în costumul de pescuit cu care plecasem de „acăsucă” şi mă îndrept spre „acăsucă”.
Viaţa îşi reluă cursul normal ca întotdeauna în aceste cazuri ... La universitate s-a hotărât în senat că din această toamnă să predau cursuri de creativitate şi inventică... doresc din suflet să fac asta să arătăm lumii că prima şcoală de Inventică s-a format la Iaşi...
Mi-am propus să duc câţiva studenţi din oraşul meu la concursul mondial de Invetică de la Geneva... şi doresc să merg şi eu că niciodată nu am fost acolo... Am fost la Geneva dar ca turist... acum vreau să-i pregătesc pe studenţi la aurul mondial în domeniu... o să vă plictisesc dragi studenţi dar vin... şi vouă o să vă pară bine că vă plictisesc...
Nu mai prididesc să scriu cursuri, seminarii să mai fac câteva invenţii să le prezint studenţilor...
O nouă toamnă ca astă-vară îşi derula ceasornicul după meandrele ei... M-aş duce la Iazul de trofee... de mult nu am mai fost pe acolo... Oare ce mai face Crapeta? Ajung pe baltă cât ai zice peşte... scule... momeli... maşină, toate erau gata... trec prin sate... maşina fulgeră ... gândul meu ajunge cu mult înainte... arunc câteva scule în baltă... poate prind ceva... arunc şi undiţa la buza insulei de stuf , deşi cred că Crapeta nu va mai muşca... îmi pregătesc minciocul ca de obicei şi-l plasez în baltă... Mă aşez pe scaunul pescăresc ca de obicei... îmi beau cafeaua, cea mai bună din lumea făcută de Iubitzica mea nevastă... ce baltă frumoasă... cuvintele nu o pot descrie... soarele se furişează după dealul din calea sa... şi dinspre buza insulei de stuf Crapeta se îndreaptă aproape instantaneu înspre mine... era acolo... mă aştepta şi eu o aşteptam... se duse spre plasa minciocului pus în aceeaşi poziţie ca întotdeauna... se învârti de două, trei ori în jurul minciocului şi aştepta ca întotdeauna să o iau în braţe... o iau în braţe... se lasă tăcută în braţele mele...
-Ce faci tu fătucă, mai trăieşti?
... parcă gândeam în locul ei sau de unde vin aceste gânduri ...
-Lasă asta, dar tu mai trăieşti... nu înţelegi că erai să te îneci prostule? Pe mine cui mă laşi ?
-Îhhh...???
-Credeai că scapi de mine?
-... Rămân mut... vorbesc singur sau vorbeşte ea cu mine şi rămân mut ca un peşte... ??
-Vorbeşti cu mine sau nu vorbeşti... dacă aş fi om ţi-aş trage câteva palme să mă ţii minte... ştii în ce situaţie m-ai pus... dacă nu ştii să înoţi de ce ai venit la mine acasă?... nu era suficient să vin eu la tine din când în când?... Eşti încăpăţânat rău de tot... Răule! Tu nu ţii cont de nimic??? Faci numai cum vrei??? Eu nu contez???
M-am lăsat muştruluit de Crapeta ... Îi mai dau câteva picături de apă peste epidermă şi bojoci ca să o menţin vitală... îi place... mă uit la ea şi ea la mine... îşi mişcă toţi muşchii în semn că este bine... Îmi aduc aminte că dacă o ţin mai mult decât trebuie pe mal, în aer va muri repede... ea respiră şi trăieşte cu oxigenul din apă... O duc  spre baltă, spre sălaşul ei dintotdeauna de când ne cunoaştem... o aduc cu capul înainte intru în baltă şi îi ostoiesc branhiile şi corpul cu apă proaspăt primenită... se întoarce spre mine şi îmi vine din nou între mâini... să înţeleg că vrea să o mai mângâi puţin???
-Să mai stea cu mine??? Eu vreau să mai stau cu ea, dar cu cât stau mai mult cu ea cu atât o duc mai aproape de moarte... O împing spre apele ei şi se întoarce şi iarăşi... şi iarăşi...
-Seara se lasă spre dealul din spatele meu şi al ciprinidei... Crapeta, eu nu vreau să o omor dar ea revine spre mine şi îmi mai buzăluieşte a pupicii din acele buze cărnoase pe care le ştiu de ani de când ne-am cunoscut... O iau din nou în braţe... i-a dispărut burtica de tot în semn că tot icrele care îl avea de spus a făcut-o! O întorc cu ochii spre apus şi încerc să-i arăt că deja este târziu şi că trebuie să plec eu la casa mea şi ea la casa ei... sper că mă va înţelege... Îi promit... adică mai mult îmi promit mie că mâine poimâine voi reveni din nou... Chiar mi-e dor de Crăpceanca mea... voi fi aici cu tine... cât de curând ... La serviciu mi se îmgroaşă chelfăneala... Cum să-i spun eu şefului că am acolo pe baltă o Crăpceancă şi trebuie să-mi dea liber... ? îmi dă un camion de hârţoage să le muncesc... muncesc şi fac... muncesc... şi ca întotdeauna nu mă las... termin camionul de hârţoage ale boss-ului, dar mai ales ale ministerului de profil de muncit... îmi iau o zi liberă... că oricum de doi ani nu mi-au dat nici măcar concediu... ajung pe baltă ca de obicei... dealul din faţă obtura privirea soarelui dându-mi de înţeles că va răsări după ce urcă dealul... Vreau să prind câţiva peşti că de aia sunt pescar!!!
Arunc cu sculele în balta mai mult alandala decât de obicei... cafeaua de la nevastă-mea nu îşi mai are rostul... nici măcar nu o mai beau. De după dealurile, dinspre soare răsare se aşează o undă de lumină, dar din dealul din faţa, soarele nu apare încă... sting farurile maşinii, sting  şi lanterna... văd bine şi fără ele... s-a crăpat de ziuă... şi ochii minţii mă ajută să văd mai bine ca ochii mei care depind de lumină... Crapeta era lângă mal... cobor malul şi mi se lasă în braţe... îi vizionez corpul de peştoaică... nici o urmă de gheare... era perfectă... greabănul rupt ca întotdeauna de când ne-am cunoscut... îmi pipăi sprayul, dar nu aveam nevoie... vidra sălăşluia în celălalt mal...
-Ce mai faci tu, Crapeta?
-Şi eu cu tine... mă bucur să te văd... îmi era dor de tine...
-Eşti gândul meu sau eşti gândul tău?
-Eu sunt eu şi tu eşti tu nu înţelegi asta? Mi-a fost greu să te salvez de la înec...
- Of... nu vreau să vorbesc despre asta ... Viaţa merge înainte.
- ...
- Du-te spre insula ta de stuf... nu vrea să mori... ai o droaie de fii şi de nepoţi...
- Da, am, dar nu vreau să uiţi de dragostea mea pentru tine...
-... nu ştiu ce să spun...
-Da... da... gândeşte-te că tu eşti om!!!
O împing din nou spre baltă... acceptă dar cu întoarceri unduite spre mal... spre mine... malul eram eu, iar ea era apa... Mai prind câţiva peşti... le dau la pescari premiile în ţuică de Tomeşti şi Comarna... depăşesc orice record al meu la peşti. Fac multe poze, pescarii fac şi ei poze cu capturile mele... îmi merge atât de bine la pescuit cum nu mi-a mers niciodată, depăşesc toate recordurile chiar şi cele când am luat cârligul de aur la anumite capturi... dar totul parcă nu mai înseamnă nimic... un peşte îmi mănâncă momeala... dacă nu mi-a rupt lanseta este bine ... nu reacţionez cum trebuie, dar nici peştele... Îl aduc pe mal în dorul Leli-i... pescarii mă ajută din spirit de breaslă sau pentru ţuica de captură... Le dau o ţuică şi beau şi eu o cinzeacă cu ei... peştele pe care l-am prins are peste patru deca... toţi pescarii fac poze... îmi fac şi mie poze... nu le spun nimic şi dacă le-aş spune tot n-ar pricepe şi nici măcar nu ar vrea să priceapă... le fac peştele cadou... nu le vine să creadă... nici mie... măcar am o poză cu peştele făcută pe aparatul meu foto. Am prins în această zi foarte mulţi peşti... în general capturi... Mă uitam pe lângă insula de plauri, pe lângă buza de stuf... Crapeta nicăieri, Soarele mai avea două lungimi de lansete până se va duce după dealul din vest deja trecuse de poiana margaretelor... poiana stânjeneilor de baltă era lângă mine o priveam cu atenţie şi parcă îmi arăta că nimic nu s-a schimbat ... Prinţesa Margareta şi prinţul Iris erau la locurile lor şi din toate am înţeles că doar vântul le va mai trimite câte o boare, dar în fapt niciodată nu se vor mai întâlni... Balta era mai oglindă ca niciodată... Crapeta cred că era în străfunduri că nu o mai vedeam...
Îi arunc nişte momeli la buza stufului... nimic... nimic... nimic... arunc şi un iris galben cu albastru în acea zonă... nimic... La celelalte lansete nişte peşti mă cheamă cu clopoţeală... nu răspund la provocări... Au trecut multe ore de când sunt la pescuit... o vreau pe Crapeta... la sculele mele aşezate frumos în suporturi peştii trag ca înecaţii... pescarii mă întreabă dacă pot să-i prindă şi să şi-i însuşească...
-Daaa...
Eu o caut pe Crăpceana. Este aici lângă mal... Nu se poate... Este lată pe oglinda apei care întotdeauna ţi-a plăcut atât de mult... Te iau în braţe şi simt că eşti ţeapănă... ce-i cu tine??? Nu fac nici o confuzie... eşti tu... Greabănul este acelaşi, aceleaşi buze cărnoase, eşti tu Crapeta... Plâng în mine... plâng în mine şi iarăşi plâng în mine... ochii tăi mari şi frumoşi sunt acum şi mai mari şi mai frumoşi... încerc să-ţi închid ochii... îşi revin... rămân aşa cum îi ştiu mari şi frumoşi... corpul tău frumos şi cel mai... din toate timpurile a devenit galben spre albicios şi nici măcar nu te mai uiţi la mine...
-Lacrimile îşi fac felul împotriva voinţei mele...
Crăpoaica la peste şase ani din viaţa ei îşi depuse silueta lângă malul iazului de trofee...
Când îţi reţii lacrimile durerea este atât de mare încât nici un cuvânt din lume... din orice limbă nu poate să spună ceea ce simţi... plâng în mine... fac eforturi să reţin plânsul, dar după câteva clipite lacrimile ţâşnesc fără voia mea din ambii ochi odată şi nu mai pot reţine nimic... Iau lopata pescărească şi sap o groapă în malul dintre cele două gropi de vizitare ale vidrei pe care le-am înfundat de mult. Vidra a plecat de mult. Într-o groapă pe care lopăţica mea de pescar a săpat o groapă, am înhumat pe Crapeta... iubirea mea, prietena mea dintr-o altă lume... a apelor frumoase... cele mai frumoase... ape din toată lumea. Am înhumat acolo pe Crăpceana... fost Crapete... am pus câteva flori acolo de irişi... de margarete... şi un pâlc de ierburi ca să ţină de acum şi peste veacuri, de peste timpuri...
Am pus acolo ca o apostilă creştină o cruce pe care am legat-o cu tot ceea ce aveam pe baltă...
Oare peştii sunt şi ei creştini???