Postări
Fulgii de omăt intraseră într-un dans cu multe ruperi de ritm coordonaţi parcă de o coregrafie numai de ei ştiută… ?
Privesc prin fereastra ce-mi permitea zâmbitoare şi încerc să le înţeleg dansul când mai spre vals sau tangou şi dintr-o dată spre nişte dansuri mai staccato ... cu multe ruperi de ritm… cu scurte pauze şi reluări cu nişte ritmuri parcă drăceşti, iar vântul îi plesneşte parcă spre alte şi alte ritmuri cu sau fară voia lor … se mai îmbulzesc puţin după care îşi continuă mişcările într-un dans al vieţii şi-al morţii până când o parte îşi găsesc obştescul sfârşit pe asfaltul încă fierbinte în picături mici de ploaie…iar o altă parte se-aşează peste cei care înaintea lor îşi găsiseră nişte confraţi peste care să se posteze salvându-se de la moartea iminentă picatură cu picatură…
Îi privesc mult încercând să pătrund cu mintea peste fereastră şi peste fulgi spre sensuri mai absconse…
Vântul o ia spre ritmuri mai şuierătoare… şi-i împinge pe bieţii fulgi istoviţi de călătorie şi de dansuri peste case şi peste drumuri, peste copaci şi peste toată natura amorţită şi colorată într-o paletă de griuri, pe ici colo străpunsă de câteva firave raze de soare scăpate parcă… răzleţe şi istovite şi ele.
Marele Zid al Norilor… Oare ar merge un fishing pe acele vremuri...???
Gânduri pro şi contra îmi străbăteau creierul prin toţi neuronii şi-n toate direcţiile…
Trebuia să iau o decizie. Mi-am pus neuronii într-o democraţie perfectă… să organizeze o campanie electorală într-un singur tur de scrutin…A ieşit balotaj … am trecut şi la turul doi … şi iaraşi balotaj… Îmi rămânea doar dreptul de veto … O democraţie într-un sistem mental în care totul depindea de un singur vot… cel al meu…nu puteam să nu-mi exprim acest drept într-un univers neuronic… Am votat pentru… Am învins!...Eu ???... De fapt a învins dragostea pentru pescuit… A fost într-adevar un vot sentimental cum se întâmplă în toată lumea democratică ... aşa s-a întâmplat în “lumea” propriilor neuroni şi a gândurilor… Tot ceea ce-mi trebuia scula… momeli... maşina…nu aveam coechipier, dar deşi n-am fost niciodată singur la pescuit acum… acum şi numai acum am să o fac… merg la pescuit… la cea mai apropiată baltă de fereastra mea…
Ajung destul de rapid şi fără alte peripeţii... Deşi sunt singur îmi permit o ţuică mică cu aer de prună… Întotdeauna la pescuit am stropit partida cu o ţuică, o vodcă… şi chiar cu un pahar de vin de Cotnari… mai sec sau demisec… dar acum n-am şofer…dar am să încerc să-mi respect regulile anterioare, chiar dacă şoferul este liber… liber şi independent… Salut Doru oriunde ai fi tu…n-ai putut să fii alături de mine, dar te iert…
Pornesc sonarul, această minune a tehnicii, care îmi arată că aproape la vreo zece metri de mal nişte peşti medii se zbenguiesc…
Arunc pluta în zonă şi n-aştept mult… cântarul electronic era lângă mine… Dintr-o mişcare trag pe mal un biban de câteva livre…cântarul îmi spune că este sub limitele admise de lege şi de norme…
Deşi era un biban destul de voinic nu mai fac transformarea în sistemul metric…în... kg sau grame şi-l eliberez imediat în microuniversul său.
-Salut, bibanule!
-….. .
-Du-te de unde ai venit. Şi să creşti mare… şi salutări de la mine pentru toată familia ta…
-..… .
-Paaaaaaaaaaa….!
Îmi îndrept sonarul mai spre largul bălţii…îmi-arată nişte gropane… cu mulţi peşti de dimensiuni mici şi medii şi poate unul doi mai mari…mai peste normele legale pe care întotdeauna le respect… că dacă n-aş face-o n-aş mai fi pescar sportiv… aş fi un braconier… şi eu întotdeauna urăsc braconierii… m-aş urî şi pe mine dacă aş fi… statutul meu de pescar sportiv nu-mi permite să înclin spre braconaj… şi dacă aş prinde mai mult peşte aş elibera în universul meu peştii dacă depăşesc cantitatea necesară pentru mine şi familia mea... doar câteva kilograme pentru o masă două… mai cumpăr câteodată şi de la supermarket dar nu este aşa de gustos precum cel pe care-l prind cu mâna mea…
Postez şi o lansetă germană spre gropane… Undiţa de mână îmi mai aduce câţiva bibani… Îi arunc în luciul apei pe care-l sparg mulţumindu-mi…
Le doresc viaţă lungă în minunata lor lume… şi-i sfătuiesc să nu se mai lase atraşi de momeala mea… şi-i mai atenţionez că schimb foarte des momeala şi aromele…
La nici douăzeci de metri de mine, un pescar cu o undiţă şi o lansetă îşi omoară microbul ca şi mine…
-Fir întins…îl salut pescăreşte…
-Hi- îmi răspunde destul de vesel…
-Ai înţepat ceva…
-I no speak romanian...
-...Wow… mă gândesc eu, ce caută ăsta pe balta cea mai frumoasă şi mai apropiată de fereastra mea???
-Salut, omule, tu îţi baţi joc de mine... ???
-Eu pot să vorbesc cu tine în engleză, germană, franceză, japoneză, spaniolă, rusă .. dar scuză-mă că româneşte chiar nu ştiu…sper că o să învăţ şi româneşte dar…dacă o să mă mai întâlnesc cu români la pescuit…Mă uit la costumaţia lui, avea într-adevăr o costumaţie occidentală… nici a mea nu era de ici de colea…
Îl las deocamdată să-şi arunce propriele-i momeli… mă ocup şi eu de momelile mele… când lansete aruncate spre larg…lanseta mea…se cutremură din rărunchi…. alertă maximă… zboară din suporţi… o prind din zbor şi înţep energic, fandez spre dreapta… mulinez de câteva ori… redresez… ufff… mamă ce greu îi… dau drumul la frână căci tindea să-mi rupă firul…sonarul îmi arăta că este un peşte mare… faci…ştiu şi eu asta… îmi mai arăta că dincolo… de mijlocul bălţii sunt nişte peşti uriaşi… asta n-aveam cum să ştiu… sonarul mă avertizează din nou că şalăul pe care-l ţin încordat în firul lansetei mă trage spre o cioată uriaşă… încerc şi reuşesc să-l trag spre ape mai liniştite… ocolesc obstacolul şi odată cu asta şansa peştelui să scape…mulinez…redresez…şi iaraşi din două în două… şi tot aşa… până aproape de mal introduc la patruzeci şi cinci de grade în minciocul şi-l scot pe mal… mare… mare de tot… depăşea cu mult normele legale admise… îl scot pe mal fără... alte prea multe peripeţii… îl cântăresc… îl măsor era un record cel puţin regional sau chiar naţional în domeniu… un şalău…de o mărime greu întâlnită pe aceste meleaguri… mioritice… buiiii… ce de-a livre transform în kilograme …cât… unsprezece kilograme… nu se poate… mai cântăresc o dată…cântarul electronic nu greşeşte unsprezece kilograme şi vreo trei sute de grame…
-Wawwww… îmi spune poliglotul pescar de lângă mine… care între timp îşi adjudecase câţiva bibani şi şalăi... dar nu de dimensiunea asta... l-am scos din ţâţâni…
-Mda…îi răspund eu într-o limbă onomatopeică… pe care speram să o înţeleagă şi el…
-Great fish…and superb…
-Yesss… îi răspund pre limba lui … şi-i observ cu ochii minţii… satisfacţia la o aşa captură…
-Îmi aşez la loc de cinste… prima captură din această partidă…cred că recordul meu personal la şalău în juvelnicul burtos şi flămând şi gol… îl invit pe poliglot la o ţuică cu iz de prună neaoş românească…
-Noroc…îi spun eu… ( în engleză…)
-Very good fruit whisky…
-Ţuică…îl corectez eu… !
-Very good fruit ţuica…îmi spune el.
-Ok…
Îmi opresc sonarul … şi cântarul electronic şi le postez în rucsac… dacă sunt pescar sportiv… trebuie să mă descurc cu ce este în natură cu sonare … cântare electronice… care lucrează în livre… etc.
Mi-ascult simţurile arunc o privire spre baltă… câteva păsări se grupaseră la o suliţă spre mijlocul bălţii… da asta era sonarul îmi arătase acolo un banc de peşti uriaşi…şi păsările erau acolo…şi electronice avansate şi păsările cu simţurile lor mi-au dat aceleaşi rezultate… acolo erau peştii mari… Arunc în zona aceea…păsările se sperie şi-mi fac loc… se duc mai acana...renunţ la băţul de mână, rămân cu o singură lansetă… o pregătesc şi pe a doua… să fie în aşteptare… Mă uit spre poliglot şi-l invit la o ţigară…
-Want a smoke?
-Mulţumesc… dar eu te invit la un trabuc cubanez…
Serveşte ţigara…îmi însuşesc trabucul…mi-aprind o ţigară … şi el o ţigară …Trabucul mi-ar fi luat o oră…dar eu am venit la pescuit…
Ne terminăm ţigările mai schimbăm impresii…îmi retensionez lanseta…
Îşi consultă sonarul … şi celelalte mijloace electronice şi-şi aruncă lanseta foarte aproape de mine… păsările îşi iau zborul … îl las să-şi facă treaba … o insectă îşi bâzâia aripioarele în apropierea locului unde-mi aruncasem lanseta… o alta cu o formă hidoasă o înşfacă în gheare şi dispare din zonă cât ai zice peşte … viaţa zonei îşi urma propriul curs… clopoţelul îmi semnaliza prin clinket … o posibilă prezenţă la momeala lansetei mele…m-am uitat şi la lanseta poliglotului… nicio mişcare… la lanseta mea… indubitabil… era ceva mare… procentul de adrenalină creştea aproape instantaneu până peste urechi… ţigara mi-alunecă automat din mână… şi iarăşi, şi iarăşi …. înţep…fandez …tensiunea stă să rupă firul…dau drumul la frână…adrenalina-mi depăşeşte orice limită admisă. Peştoiul se năpusteşte cu forţe nemai-întâlnite spre mine… doar firul şi lanseta ne desparte… firul se slăbeşte nemaivăzut... încerc să recuperez să-i simt tensiunea… să o simtă şi el pe a mea … recuperez pe fond de adrenalină crescândă…recuperez…recuperez…mulinez…peştele vine spre mine cu o viteză ce depăşeşte viteza fulgerului…a luminii…a gândului… băi ce-mi faci cu toţi peştii cu care m-am “luptat”… la drill eu am atacat şi am mers în defensivă… acum acest peşte mă atacă… parcă ar vrea să zboare spre mine…trag dreapta şi înclin lanseta lateral să mai câştig fir… firul este în favoarea mea…firul tensionat … oricât de mare ar fi…dar el se apropie de mal…salvarea lui este spre larg… mulinez… mulinez…mulinez… cu viteză din ce în ce mai mare… îl simt din nou în fir… este acolo…am câştigat o luptă… pe fondul adrenalinei…am recâştigat controlul…doar pentru o clipa… noua pescarilor ne place ca peştele să se apere să tragă în direcţie opusă sau lateral…sanşa noastră este mai mare aşa… dar acest căpcăun de peşte se îndreaptă într-un atac sinucigaş spre mine direct… să mă atace un peşte???... orice mişcare de acest gen lanseta nu o putea suporta… şi proiectantul lansetei… şi fabricantul nu luase în consideraţie această eventualitate - ca să câştig teren fac câţiva paşi în spate… şi concomitent mulinez…mulinez…şi mai şi întind lanseta spre dreapta astfel încât să câştig fir…să câştig teren … mă apăr pe trei fronturi... El mă atacă pe un singur front … direct spre mine… cu viteză maximă…cedez din nou… încă câţiva paşi înapoi… mulinez cu viteză mai mare, firul se întinde, îl simt în fir… se burică într-un salt de peste trei metri peste ape…
Wawww… ce mare-i…nu-l pot prinde…dar nici nu mă las… fac trei manevre consecutive cu scopul de a-l controla… fac câţiva paşi spre înapoi şi spre stânga pentru a-l readuce în corzi … mulinez cu viteză cât mai mare… strâng un pic frâna, dar nu prea mult că nu vreau să risc să rupă firul … adrenalina îşi depăşeşte din nou procentele admise …inima îşi găseşte noi ritmuri pe care medicii nu le recomandă …stau tare cu inima … mai prost cu stomacul…şi glicemia un pic peste… cine mai ţine cont de asta…
Măria Sa… peştele îşi schimbă strategia şi tactica… mai sare spre stânga vreo patru metri …pe scara Richter… îmi iau măsuri de siguranţă… tehnici de pescuit şi adrenalină şi el nu se lasă şi mă mai apucă şi vezica urinară…
Uffff…acum şi-a găsit…
Recuperez din fir încerc să-l simt cât mai bine…îl simt cât mai aproape… mă simte şi el cred… foarte aproape că îmi stuneşte firul… mai…mai să se rupă… trage în retragere… îi mai dau un pic de fir… dansez pe muzica lui…lupt… lupt aş vrea să atac ... dar până acum a atacat el…m-am apărat bine… nu vreau să pierd... nici el nu vrea să piardă… el dacă pierde şi-a pierdut viaţa eu dacă pierd, pierd un peşte şi am câştigat o viaţă… a lui…a peştelui.
Îi transmit pe o lungime de undă a gândurilor mele un pact…dacă scapă, scapă…dacă îl prind îi fac o poză şi-l eliberez… Nu ştiu dacă am fost recepţionat dar a intensificat ritmurile şi-şi zbughiră înspre adâncuri… forţele-i uriaşe şi-şi apăsa cu el şi firul…am mai cedat, am mai atacat şi acum îi mai cedez ceva din fir…lanseta şi mulineta sunt prelungirea mâinii mele… se pare că mă ascultă…când peştele mă atacă este în avantaj cred ... acum se retrage… eu şi lanseta şi mâna mea devenim un tot unitar…un singur corp…toate se corelează… mulinez încet... încet îl simt obosit… mă simt obosit… nici eu nu mă las, nici el nu se lasă… mai ne tatonăm puţin…el este din ce în ce mai aproape…sunt sigur că şi El mă simte, mai face câteva zvâcniri cu o forţă şoc extraordinară dar îi răspund pe măsură…îl ţin în fir … simt că nu mă iubeşte, că mă urăşte… eu simt că îl iubesc… dar nu vreau să pierd lupta şi nici războiul… Mulinez… îl controlez în fir… câteva încercări pe care le mai face… nu-mi pun probleme… lângă mal era o pădurice de stufiş, mă trage înspre… mai avea o şansă… îl trag uşor în direcţia opusă... nu mai face nici un efort… iar de aici până la juvelnic şi de acolo pe mal mai era doar un pas…l-am tras încet pe lângă mal în juvelnic…era un şalău uriaş… mi-am reconfigurat cântarul avea peste 17kg… la şălau poate să fie record continental sau mondial… chiar…am făcut urgent câteva poze… mă uit pe display-ul aparatului foto… arată superb… IUBIM NATURA… pete multicolore îi acopereau ... spatele şi lateralele …pe un fond închis…marmorat spre maro şi negru… şi mai galben pe laterale şi pe burtă…
-Te iubesc peşte frumos…
-…..
-Nu ştiu dacă ţi-am spus sau nu că mai înnebunit şi mai făcut ferfeniţă, dar îţi voi da drumul înapoi în apă…
-!!!!!!
-Cum ai reuşit să mă omori în halu’ asta nici acum nu-mi stă inima…
-….
Îi fac câteva poze…îl rog pe perscarul poliglot din vecinătatea mea să-mi facă câteva poze cu MARIA SA… ŞALĂUL … mă uit pe display şi arătăm bine, şi eu şi ŞALĂUL!
Mă uit la şalău şi văd în ochii lui sticloşi şi ireal de frumoşi o sclipire pe care nu o înţeleg…!
-Nu mă crezi că îţi voi da drumul înapoi în balta ta dragă…???
-????
Îl introduc în apă…dă puţin din coadă până se obişnuieşte din nou cu mediul său… îl mai ţin un pic să-i simt sentimentul de eliberare şi libertate … îl mai ţin un pic să simtă că mă ţin de cuvânt să-mi simtă pulsul şi să-i spun “La revedere, prietene”…
Mi-am băgat mâinile mai adânc în apă…să simtă că-l eliberez complet… îşi mişcă înotătoarele de pe spate, de pe coadă şi de pe burtă… cu o viteză extraordinară… după care dispare în adâncuri… reveni pentru puţin timp…făcu câteva cercuri…se opri apoi cu faţa spre mine… îi văzui ochii din ce în ce mai umezi după care dispăru pentru totdeauna în arealul care l-a zămislit…
Poliglotul pescar din vecinatate mă privi…îndelung…. mă uitam şi eu la el…
-Frumos PEŞTE…!!!
-Mda… îi spun eu modest deşi ca orice pescar îmi venea să-l descriu…şi să-i arăt mărimea prin dimensiunea mâinii mele… şi dacă nu era suficient completând cu mărimea picioarelor, a corpului meu şi chiar peste…dacă era cazul…
-Am prins şi eu câteva piese frumoase… dar nu ca al tău.
-Am văzut frumoase piese…trebuie să plec… Goodbye…
-Goodbye…
Mi-am strâns sculele…şi am lăsat curăţenie la locul de pescuit şi pe baltă pentru că EU IUBESC NATURA! Mă uit pe fereastră şi fulgii dansau în cel mai nebunesc dans pe care l-am văzut vreodată … era deja furtună şuierau tablele de pe bloc şi de pe casele din jur … Internetul se deblocă pentru o clipă menit parcă să mă readucă în viaţa reală…
Fereastră prietena mea de cameră îşi stinse zâmbetul şi-mi arăta vijelia de afară.
Doar câteva vrăbii încă gureşe îşi degustau mălaiul de pe geamul meu unde au grijă zilnic să le asigur adăpost şi mălai…
Şi aşa am pescuit o zi întreagă virtual pe un program pe internet în concurenţă cu un englez sclifosit ...
-D-apoi … cât mai e până la Primăvară!?!
