Când peştele nu muşcă …

Pentru colegul de liceu, prietenul şi cumnatul meu Victor

Criza mondială îşi înfinge adânc colţii de rechin flămând şi setos de sânge proaspăt în toate segmentele vieţii sociale din România verde încă … dar din ce în ce mai tulbure şi neliniştită, tulburată parcă şi mai tare de politicieni fabricaţi după GOST-urile sovietice, vaccinaţi şi imunizaţi împotriva economiei capitaliste din vest, de multe ori, desemnaţi să pregătească o nouă generaţie de politicieni după aceleaşi norme pe care mulţi din cei de la Soare-Rasare le-au abandonat de decenii tratându-si epidemiile sau pandemiile economiilor bolnave în cele mai multe cazuri cu ISO-uri de la Soare-Apune.

Oceanul este din ce în ce mai tulburat, peşti ar mai fi, dăm cu momeli din ce în ce mai atrăgătoare, din sportivitate renunţăm la nadele cu feromoni- De parcă ai putea pescui sportiv în ape tulburi – încărcăm lanseta cu cele mai năstruşnice momeli şi anison, şi sardină vie cu arome din import că doar… doar vom momi vreun peşte aflat cu treabă sau întâmplător pe acolo… prindem elanul şi lansăm… până la Marea cea Mare... Ah ce lansare … demnă de Cartea Recordurilor la lansări în ape tulburi…

Pescarul vecin lansase deja înaintea mea- nu toţi ajung primii- şi acum îşi răsucea o ţigară menită să-i însoţească răbdarea la pescuit sportiv în cele mai tulburi ape.

Îl abordez ca între confraţi scoţîndu-mi o ţigaretă din pachetul mototolit:

-Ai un foc?

-Da, hai repede că mai am puţine chibrituri…

Aprindem amândoi de la acelaşi chibrit…

- Muşcă… muşcă... ?

- ...Nţţ… îmi răspunse demisec- arătându-mi la modul aproape direct că discuţiile, poveştile şi bancurile fie ele şi pescareşti…nu-l interesează.

Clopoţelul lansetei dă semne de dezamorţire… click, click… mi-ascut atenţia…nimic… alarmă falsă- Probabil că a trecut un peşte pe acolo… dar momeala mea îl lasă rece… rece în oceanul tulbure…

Cumpăr nişte acţiuni la o bursă indigenă… preţul e în scădere, apele din ce în ce mai tulburi- mă orientez după sonar- că aşa-i în ape tulburi- Sonarul îmi spune- acţiuni la o fabrică de cărămidă… accept...  acţiuni la o fabrică de medicamente, dar şi acolo economia-i viciată accept… acţiuni la o întreprindere petrolieră… oceanul e destul de poluat- acţiuni la energie electrică- compania a fost concesionată unora care o administrează mai prost decât noi-accept…

Sonarul îmi mai arată nişte fonduri mutuale… accept…accept, accept… până epuizez o  bună parte din nade şi momeli adunate cu greu în vremurile mai bune… dar cam demult apuse.

Când peştele nu muşcă… nu muşcă…

Ziua în care nu vin peştii se cunoaşte de dimineaţă…

Îmi mai pregătesc o sculă… momesc cu nişte cărăşei autohtoni- foarte rezistenţi la poluare şi la ape tulburi- care se mişcă vioi în cele mai abiotice condiţii doar, doar oi atrage o captură cât de cât mai capabilă să-mi umple juvelnicul golit de vânturi şi de ploi şi de… ciume mai mult sau mai puţin economice.

Junghiul din umăr… mă taie transversal, pe fibra muşchiului… încerc o lansare o momelii mai spre dreapta... o lansare peste cap… mă buric degeaba… junghiu’ nu şi nu… mă încordez la maximum şi reuşesc o lansare laterală mult dreapta…efort minim sper cu eficienţă maximă… Aşez clopoţelul pe care-l doresc din ce în ce mai jucăuş poate mai energic decât primul… care nu-mi conferă nici o speranţă… dar răbdarea mea de pescar are marginile la capătul tunelului de unde s-a ciordit luminiţa .

Sonarul îmi arata capătul…tunelului pe care greu îl văd chiar şi cu ochii minţii...

Vecinul din est se repede hotărât spre stânga… mânuieşte lanseta hotărât ca o floretă, participantă la Campionatele mondiale…drill…drill… şi-şi revendică scârbit o plevuşcă albicioasă pe pântec, cu gri pe spate şi roşii aripioare codale şi anale...

-Muşcă… muşcă încerc să-l scot din nuca din care nici cum nu vrea să iasă…

-Nţţ…îmi răspunde ca şi cum chiar nu s-a întâmplat nimic.

-Decât nimic…tot îi ceva insist eu cu gândul de a-i sparge carapacea…cu sau fără voia lui.

-Păi … nu vezi? Schimbă-ţi bicicleta – nu vezi că-i mai mare momeala decât plevuşca???

-Mda…îi răspund căutând şi eu o carapace în care să-mi ţes gândurile într-un covor mai viu şi poate şi cu ceva mană… dar până acum nimic…

Calea undelor îmi transmite printre picături tot felul de vaccinuri anticriză care mai de care… făcute să te ducă spre o ipotetică prosperitate.

“Goagăl”- îmi transmite că la Bucale se cumpără la licitaţii operele plastice ale unor răposaţi sau contemporani – cu euroi în funcţie de renumele celor care le-au zămislit cu cât îs mai de aiurea şi mai răposaţi cu atât se vând mai bine… găsesc prin vitrină unul făcut prin al nousprezecelea secol şi răposat în perioada interbelică şi-l ofer pe aceeaşi cale a undelor snobilor obligatoriu scrobiţi dă-n … Bucureşti…

Bambina de la lanseta din dreapta cu momitor din cărăşel autohton zvâncneşte spre razna- hai-hui spre centru şi întins şi mai spre dreapta… se opreşte puţin să-şi umple foalele ceea ce fac şi eu… ne întindem amândoi mai spre extremă… fandez… înţep… mulinez şi trag pe faleză un chefal de toată frumuseţea… mult peste nota medie, dar nu destul de demn pentru Revista lu’ Peşte… sau altele asemenea… cu care mai ostoiesc un pic burta goală a juvelnicului patinat cu oxizii fierului şi ai oţelului- Îl pun în apa oceanului… astfel ca peştele să ţină legătura cu cei de acasă… dehhh... poate nu ne oprim aici.

Goagăl îmi transmite cei câteva sute de euroi oferiţi de-un snob capitalist – drept răsplată că am găzduit în vitrina mea opera plastică a unui răposat şi-mi cere numărul găurii din bancă pe care să mi-o umple şi “EL”… Măria Sa Scrobitul şi să rămână strict confidenţial.

Accept…accept şi tac… accept dar gaura chiar dacă mai îmbucă ceva…este departe de a fi plină… dar nici goală nu mai e.

-Deh…ai pus-o , îmi zâmbeşte vecinul.

-Mda… şi mă pregătesc să mai lansez încă de-un cărăşel de-al nostru…cine ştie… poate, poate… Până acum semnele nu-s rele… dar în galeata cu apă din ocean se zbenguie parcă în ciuda mea câţiva pârţţţoci de şalăi… împrăştiind cu saramură… fără să le pese de nimic.

Momesc cu puişori de şalău culeşi din apele mai limpezi… zvelţi, cu coloristica strigentă … cu galben pe guler, orange pe spate şi roşu la coadă culori ce se văd cel mai bine când Furtuna ne apasă…şi poate s-or vedea şi-n Marea Neagră, Maronie, Gri ...!

Mă aburc din toate încheieturile şi lansez în largul, Largului peştişorul cel viteaz, bambinesc la capătul firului întărind suporturile dinspre Nord spre Est-Vest cu vântul în faţă şi sonarul la spate... mi-ascut răbdarea cea mai eficientă armă a pescarului sportiv de pe ape tulburi de dimineaţă până-n seară şi din primăvară până-n iarnă…

Vecinul o zbugheşte spre lansetă... se împiedică…  dă cu fundul de bolovani dar … întinde mâna, firul îl trage în genunchi… cade din nou… drill… drill… şi scoate pân’ la urmă şi el un chefal aproape ca al meu… încerc să văd cu ce momeşte… moment în care îşi închide capacul la cutia cu momeli şi-şi plasează plin de speranţe chefalul într-un juvelnic mai mare, mai ruginit şi mai gol ca al meu…

-Ehhh… altă viaţă încerc să-l încurajez!

-Nţţ… îmi răspunde din nou… îngăimând apoi ceva de unde cu greu înţeleg că la EL- preţul energiei este într-o timidă şi aproape inutilă scădere.

Se ridică, cotrobăind prin cutia cu momeli şi lansează grav cât mai aproape de sardina mea…

Vântul mă plesneşte peste faţă… şi pe la coaste…

Pun pe mine haina pescărească impermeabilă şi cu glugă din puf de pinguin adusă de un..... încă prieten şi cu încă... prietena sa din U.K.

Îmi ostoieşte încheieturile şi-mi mai dă speranţe care mor şi care renasc… Lanseta cu sardină o întinde spre ocean… se împiedică în pietre şi suporţi – sar peste bolovani îi aplic degajat o înţepare… drill… drill... şi mai pun în juvelnic un chefal de toată frumuseţea la fel de mare ca primul, dar parcă mai puternic şi mai lat în spate.

Îl aşez frumos în juvelnicul burtos … şi parcă … parcă aşa mai vii de acasă dar încă-i departe de a fi plin…

Goagăl mă anunţă că nişte fonduri mutuale mi-au trimis câteva dividente ceva mai mult de cât de sare la scrumbie… Mascalţoni îmi trimite salariul pe anul trecut, iar Fritz îmi transferă contravaloarea livezii ce i-am vândut-o de voie de nevoie la nici jumătate de preţ…

Trebuie să traiască şi ei bine… şi eu cât de cât… Boc, Boc, Boc ne taie jumătate de salariu- băncile nu mai au bani- şi tot aşa Boc înainte şi Boc, Boc înapoi... C- aşa-i hora pe la noi… ehh… decât înapoi parcă mai bine-i tot pe loc… pe loc, pe loc… să răsară Soarele şi-n cătunul meu…

Când peştele nu muşcă ... mai pui o sculă în baltă ... !