sâmbătă, 4 iunie 2011

La lacul lui Huian 06.04.2011







marți, 26 aprilie 2011

La pescuit pe ninsoare ...

            Fulgii de omăt intraseră într-un dans cu multe ruperi de ritm coordonaţi parcă de o coregrafie numai de ei ştiută… ?
Privesc prin fereastra ce-mi permitea zâmbitoare şi încerc să le înţeleg dansul când mai spre vals sau tangou şi dintr-o dată spre nişte dansuri mai staccato ... cu multe ruperi de ritm… cu scurte pauze şi reluări cu nişte ritmuri parcă drăceşti, iar vântul îi plesneşte parcă spre alte şi alte ritmuri cu sau fară voia lor … se mai îmbulzesc puţin după care îşi continuă mişcările într-un dans al vieţii şi-al morţii până când o parte îşi găsesc obştescul sfârşit pe asfaltul încă fierbinte în picături mici de ploaie…iar o altă parte se-aşează peste cei care înaintea lor îşi găsiseră nişte confraţi peste care să se posteze salvându-se de la moartea iminentă picatură cu picatură…
Îi privesc mult încercând să pătrund cu mintea peste fereastră şi peste fulgi spre sensuri mai absconse…
            Vântul o ia spre ritmuri mai şuierătoare… şi-i împinge pe bieţii fulgi istoviţi de călătorie şi de dansuri peste case şi peste drumuri, peste copaci şi peste toată natura amorţită şi colorată într-o paletă de griuri, pe ici colo străpunsă de câteva firave raze de soare scăpate parcă… răzleţe şi istovite şi ele.
            Marele Zid al Norilor… Oare ar merge un fishing pe acele vremuri...???
Gânduri pro şi contra îmi străbăteau creierul prin toţi neuronii şi-n toate direcţiile…
            Trebuia să iau o decizie. Mi-am pus neuronii într-o democraţie perfectă… să organizeze o campanie electorală într-un singur tur de scrutin…A ieşit balotaj … am trecut şi la turul doi … şi iaraşi balotaj… Îmi rămânea doar dreptul de veto … O democraţie într-un sistem mental în care totul depindea de un singur vot… cel al meu…nu puteam să nu-mi exprim acest drept într-un univers neuronic… Am votat pentru… Am învins!...Eu ???... De fapt a învins dragostea pentru pescuit… A fost într-adevar un vot sentimental cum se întâmplă în toată lumea democratică ... aşa s-a întâmplat în “lumea” propriilor neuroni şi a gândurilor… Tot ceea ce-mi trebuia scula… momeli... maşina…nu aveam coechipier, dar deşi n-am fost niciodată singur la pescuit acum… acum şi numai acum am să o fac… merg la pescuit… la cea mai apropiată baltă de fereastra mea…
            Ajung destul de rapid şi fără alte peripeţii... Deşi sunt singur îmi permit o ţuică mică cu aer de prună… Întotdeauna la pescuit am stropit partida cu o ţuică, o vodcă… şi chiar cu un pahar de vin de Cotnari… mai sec sau demisec… dar acum n-am şofer…dar am să încerc să-mi respect regulile anterioare, chiar dacă şoferul este liber… liber şi independent… Salut Doru oriunde ai fi tu…n-ai putut să fii alături de mine, dar te iert…
            Pornesc sonarul, această minune a tehnicii, care îmi arată că aproape la vreo zece metri de mal nişte peşti medii se zbenguiesc…
            Arunc pluta în zonă şi n-aştept mult… cântarul electronic era lângă mine… Dintr-o mişcare trag pe mal un biban de câteva livre…cântarul îmi spune că este sub limitele admise de lege şi de norme…
            Deşi era un biban destul de voinic nu mai fac transformarea în sistemul metric…în... kg sau grame şi-l eliberez imediat în microuniversul său.
-Salut, bibanule!
-….. .
-Du-te de unde ai venit. Şi să creşti mare… şi salutări de la mine pentru toată familia ta…
-..… .
-Paaaaaaaaaaa….!
            Îmi îndrept sonarul mai spre largul bălţii…îmi-arată nişte gropane… cu mulţi peşti de dimensiuni mici şi medii şi poate unul doi mai mari…mai peste normele legale pe care întotdeauna le respect… că dacă n-aş face-o n-aş mai fi pescar sportiv… aş fi un braconier… şi eu întotdeauna urăsc braconierii… m-aş urî şi pe mine dacă aş fi… statutul meu de pescar sportiv nu-mi permite să înclin spre braconaj… şi dacă aş prinde mai mult peşte aş elibera în universul meu peştii dacă depăşesc cantitatea necesară pentru mine şi familia mea...  doar câteva kilograme pentru o masă două… mai cumpăr câteodată şi de la supermarket dar nu este aşa de gustos precum cel pe care-l prind cu mâna mea…
            Postez şi o lansetă germană spre gropane… Undiţa de mână îmi mai aduce câţiva bibani… Îi arunc în luciul apei pe care-l sparg mulţumindu-mi…
            Le doresc viaţă lungă în minunata lor lume… şi-i sfătuiesc să nu se mai lase atraşi de momeala mea… şi-i mai atenţionez că schimb foarte des momeala şi aromele…
            La nici douăzeci de metri de mine, un pescar cu o undiţă şi o lansetă îşi omoară microbul ca şi mine…
-Fir întins…îl salut pescăreşte…
-Hi- îmi răspunde destul de vesel…
-Ai înţepat ceva…
-I no speak romanian...
-...Wow… mă gândesc eu, ce caută ăsta pe balta cea mai frumoasă şi mai apropiată de fereastra mea???
-Salut, omule, tu îţi baţi joc de mine... ???
-Eu pot să vorbesc cu tine în engleză, germană, franceză, japoneză, spaniolă, rusă .. dar scuză-mă că româneşte chiar nu ştiu…sper că o să învăţ şi româneşte dar…dacă o să mă mai întâlnesc cu români la pescuit…Mă uit la costumaţia lui, avea într-adevăr o costumaţie occidentală… nici a mea nu era de ici de colea…
            Îl las deocamdată să-şi arunce propriele-i momeli… mă ocup şi eu de momelile mele… când lansete aruncate spre larg…lanseta mea…se cutremură din rărunchi…. alertă maximă… zboară din suporţi… o prind din zbor şi înţep energic, fandez spre dreapta… mulinez de câteva ori… redresez… ufff… mamă ce greu îi… dau drumul la frână căci tindea să-mi rupă firul…sonarul îmi arăta că este un peşte mare… faci…ştiu şi eu asta… îmi mai arăta că dincolo… de mijlocul bălţii sunt nişte peşti uriaşi… asta n-aveam cum să ştiu… sonarul mă avertizează din nou că şalăul pe care-l ţin încordat în firul lansetei mă trage spre o cioată uriaşă… încerc şi reuşesc să-l trag spre ape mai liniştite… ocolesc obstacolul şi odată cu asta şansa peştelui să scape…mulinez…redresez…şi iaraşi din două în două… şi tot aşa… până aproape de mal introduc la patruzeci şi cinci de grade în minciocul şi-l scot pe mal… mare… mare de tot… depăşea cu mult normele legale admise… îl scot pe mal fără... alte prea multe peripeţii… îl cântăresc… îl măsor era un record cel puţin regional sau chiar naţional în domeniu… un şalău…de o mărime greu întâlnită pe aceste meleaguri… mioritice… buiiii… ce de-a livre transform în kilograme …cât… unsprezece kilograme… nu se poate… mai cântăresc o dată…cântarul electronic nu greşeşte unsprezece kilograme şi vreo trei sute de grame…
-Wawwww… îmi spune poliglotul pescar de lângă mine… care între timp îşi adjudecase câţiva bibani şi şalăi... dar nu de dimensiunea asta... l-am scos din ţâţâni…
-Mda…îi răspund eu într-o limbă onomatopeică… pe care speram să o înţeleagă şi el…
-Great fish…and superb…
-Yesss… îi răspund pre limba lui … şi-i observ cu ochii minţii… satisfacţia la o aşa captură…
-Îmi aşez la loc de cinste… prima captură din această partidă…cred că recordul meu personal la şalău în juvelnicul burtos şi flămând şi gol… îl invit pe poliglot la o ţuică cu iz de prună neaoş românească…
-Noroc…îi spun eu…  (  în engleză…)
-Very good fruit whisky…
-Ţuică…îl corectez eu… !
-Very good fruit ţuica…îmi spune el.
-Ok…
            Îmi opresc sonarul … şi cântarul electronic şi le postez în rucsac… dacă sunt pescar sportiv… trebuie să mă descurc cu ce este în natură cu sonare … cântare electronice… care lucrează în livre… etc.
            Mi-ascult simţurile arunc o privire spre baltă… câteva păsări se grupaseră la o suliţă spre mijlocul bălţii… da asta era sonarul îmi arătase acolo un banc de peşti uriaşi…şi păsările erau acolo…şi electronice avansate şi păsările cu simţurile lor mi-au dat aceleaşi rezultate… acolo erau peştii mari… Arunc în zona aceea…păsările se sperie şi-mi fac loc… se duc mai acana...renunţ la băţul de mână, rămân cu o singură lansetă… o pregătesc şi pe a doua… să fie în aşteptare… Mă uit spre poliglot şi-l invit la o ţigară…
-Want a smoke?
-Mulţumesc… dar eu te invit la un trabuc cubanez…
Serveşte ţigara…îmi însuşesc trabucul…mi-aprind o ţigară … şi el o ţigară …Trabucul mi-ar fi luat o oră…dar eu am venit la pescuit…
Ne terminăm ţigările mai schimbăm impresii…îmi retensionez lanseta…
            Îşi consultă sonarul … şi celelalte mijloace electronice şi-şi aruncă lanseta foarte aproape de mine… păsările îşi iau zborul … îl las să-şi facă treaba … o insectă îşi bâzâia aripioarele în apropierea locului unde-mi aruncasem lanseta… o alta cu o formă hidoasă o înşfacă în gheare şi dispare din zonă cât ai zice peşte … viaţa zonei îşi urma propriul curs… clopoţelul îmi semnaliza prin clinket … o posibilă prezenţă la momeala lansetei mele…m-am uitat şi la lanseta poliglotului… nicio mişcare… la lanseta mea… indubitabil… era ceva mare… procentul de adrenalină creştea aproape instantaneu până peste urechi… ţigara mi-alunecă automat din mână… şi iarăşi, şi iarăşi …. înţep…fandez …tensiunea stă să rupă firul…dau drumul la frână…adrenalina-mi depăşeşte orice limită admisă. Peştoiul se năpusteşte cu forţe nemai-întâlnite spre mine… doar firul şi lanseta ne desparte… firul se slăbeşte nemaivăzut... încerc să recuperez să-i simt tensiunea… să o simtă şi el pe a mea … recuperez pe fond de adrenalină crescândă…recuperez…recuperez…mulinez…peştele vine spre mine cu o viteză ce depăşeşte viteza fulgerului…a luminii…a gândului… băi ce-mi faci cu toţi peştii cu care m-am “luptat”… la drill eu am atacat şi am mers în defensivă… acum acest peşte mă atacă… parcă ar vrea să zboare spre mine…trag dreapta şi înclin lanseta lateral să mai câştig fir… firul este în favoarea mea…firul tensionat … oricât de mare ar fi…dar el se apropie de mal…salvarea lui este spre larg… mulinez… mulinez…mulinez… cu viteză din ce în ce mai mare… îl simt din nou în fir… este acolo…am câştigat o luptă… pe fondul adrenalinei…am recâştigat controlul…doar pentru o clipa… noua pescarilor ne place ca peştele să se apere să tragă în direcţie opusă sau lateral…sanşa noastră este mai mare aşa… dar acest căpcăun de peşte se îndreaptă într-un atac sinucigaş spre mine direct… să mă atace un peşte???... orice mişcare de acest gen lanseta nu o putea suporta… şi proiectantul lansetei… şi fabricantul nu luase în consideraţie această eventualitate - ca să câştig teren fac câţiva paşi în spate… şi concomitent mulinez…mulinez…şi mai şi întind lanseta spre dreapta astfel încât să câştig fir…să câştig teren … mă apăr pe trei fronturi... El mă atacă pe un singur front … direct spre mine… cu viteză maximă…cedez din nou… încă câţiva paşi înapoi… mulinez cu viteză mai mare, firul se întinde, îl simt în fir… se burică într-un salt de peste trei metri peste ape…
            Wawww… ce mare-i…nu-l pot prinde…dar nici nu mă las… fac trei manevre consecutive cu scopul de a-l controla… fac câţiva paşi spre înapoi şi spre stânga pentru a-l readuce în corzi … mulinez cu viteză cât mai mare… strâng un pic frâna, dar nu prea mult că nu vreau să risc să rupă firul … adrenalina îşi depăşeşte din nou procentele admise …inima îşi găseşte noi ritmuri pe care medicii nu le recomandă …stau tare cu inima … mai prost cu stomacul…şi glicemia un pic peste… cine mai ţine cont de asta…
            Măria Sa… peştele îşi schimbă strategia şi tactica… mai sare spre stânga vreo patru metri …pe scara Richter… îmi iau măsuri de siguranţă… tehnici de pescuit şi adrenalină şi el nu se lasă şi mă mai apucă şi vezica urinară…
Uffff…acum şi-a găsit…
            Recuperez din fir încerc să-l simt cât mai bine…îl simt cât mai aproape… mă simte şi el cred… foarte aproape că îmi stuneşte firul… mai…mai să se rupă… trage în retragere… îi mai dau un pic de fir… dansez pe muzica lui…lupt… lupt aş vrea să atac ... dar până acum a atacat el…m-am apărat bine… nu vreau să pierd... nici el nu vrea să piardă… el dacă pierde şi-a pierdut viaţa eu dacă pierd, pierd un peşte şi am câştigat o viaţă… a lui…a peştelui.
Îi transmit pe o lungime de undă a gândurilor mele un pact…dacă scapă, scapă…dacă îl prind îi fac o poză şi-l eliberez… Nu ştiu dacă am fost recepţionat dar a intensificat ritmurile şi-şi zbughiră înspre adâncuri… forţele-i uriaşe şi-şi apăsa cu el şi firul…am mai cedat, am mai atacat şi acum îi mai cedez ceva din fir…lanseta şi mulineta sunt prelungirea mâinii mele… se pare că mă ascultă…când peştele mă atacă este în avantaj cred ... acum se retrage… eu şi lanseta şi mâna mea devenim un tot unitar…un singur corp…toate se corelează… mulinez încet... încet îl simt obosit… mă simt obosit… nici eu nu mă las, nici el nu se lasă… mai ne tatonăm puţin…el este din ce în ce mai aproape…sunt sigur că şi El mă simte, mai face câteva zvâcniri cu o forţă şoc extraordinară dar îi răspund pe măsură…îl ţin în fir … simt că nu mă iubeşte, că mă urăşte… eu simt că îl iubesc… dar nu vreau să pierd lupta şi nici războiul… Mulinez… îl controlez în fir… câteva încercări pe care le mai face… nu-mi pun probleme… lângă mal era o pădurice de stufiş, mă trage înspre… mai avea o şansă… îl trag uşor în direcţia opusă... nu mai face nici un efort… iar de aici până la juvelnic şi de acolo pe mal mai era doar un pas…l-am tras încet pe lângă mal în juvelnic…era un şalău uriaş… mi-am reconfigurat cântarul avea peste 17kg… la şălau poate să fie record continental sau mondial… chiar…am făcut urgent câteva poze… mă uit pe display-ul aparatului foto… arată superb… IUBIM NATURA… pete multicolore îi acopereau ... spatele şi lateralele …pe un fond închis…marmorat spre maro şi negru… şi mai galben pe laterale şi pe burtă…
-Te iubesc peşte frumos…
-…..
-Nu ştiu dacă ţi-am spus sau nu că mai înnebunit şi mai făcut ferfeniţă, dar îţi voi da drumul înapoi în apă…
-!!!!!!
-Cum ai reuşit să mă omori în halu’ asta nici acum nu-mi stă inima…
-….
Îi fac câteva poze…îl rog pe perscarul poliglot din vecinătatea mea să-mi facă câteva poze cu MARIA SA… ŞALĂUL … mă uit pe display şi arătăm bine, şi eu şi ŞALĂUL!
Mă uit la şalău şi văd în ochii lui sticloşi şi ireal de frumoşi o sclipire pe care nu o înţeleg…!
-Nu mă crezi că îţi voi da drumul înapoi în balta ta dragă…???
-????
            Îl introduc în apă…dă puţin din coadă până se obişnuieşte din nou cu mediul său… îl mai ţin un pic să-i simt sentimentul de eliberare şi libertate … îl mai ţin un pic să simtă că mă ţin de cuvânt să-mi simtă pulsul şi să-i spun “La revedere, prietene”…
Mi-am băgat mâinile mai adânc în apă…să simtă că-l eliberez complet… îşi mişcă înotătoarele de pe spate, de pe coadă şi de pe burtă… cu o viteză extraordinară… după care dispare în adâncuri… reveni pentru puţin timp…făcu câteva cercuri…se opri apoi cu faţa spre mine… îi văzui ochii din ce în ce mai umezi după care dispăru pentru totdeauna în arealul care l-a zămislit…
            Poliglotul pescar din vecinatate mă privi…îndelung…. mă uitam şi eu la el…
-Frumos PEŞTE…!!!
-Mda… îi spun eu modest deşi ca orice pescar îmi venea să-l descriu…şi să-i arăt mărimea prin dimensiunea mâinii mele… şi dacă nu era suficient completând cu mărimea picioarelor, a corpului meu şi chiar peste…dacă era cazul…
-Am prins şi eu câteva piese frumoase… dar nu ca al tău.
-Am văzut frumoase piese…trebuie să plec… Goodbye…
-Goodbye…
Mi-am strâns sculele…şi am lăsat curăţenie la locul de pescuit şi pe baltă pentru că EU IUBESC NATURA! Mă uit pe fereastră şi fulgii dansau în cel mai nebunesc dans pe care l-am văzut vreodată … era deja furtună şuierau tablele de pe bloc şi de pe casele din jur … Internetul se  deblocă pentru o clipă menit parcă să mă readucă în viaţa reală…
            Fereastră prietena mea de cameră îşi stinse zâmbetul şi-mi arăta vijelia de afară.
            Doar câteva vrăbii încă gureşe îşi degustau mălaiul de pe geamul meu unde au grijă zilnic să le asigur adăpost şi mălai…
Şi aşa am pescuit o zi întreagă virtual pe un program pe internet în concurenţă cu un englez sclifosit ...
-D-apoi … cât mai e până la Primăvară!?!

duminică, 20 martie 2011

Când peştele nu muşcă …

Pentru colegul de liceu, prietenul şi cumnatul meu Victor

Criza mondială îşi înfinge adânc colţii de rechin flămând şi setos de sânge proaspăt în toate segmentele vieţii sociale din România verde încă … dar din ce în ce mai tulbure şi neliniştită, tulburată parcă şi mai tare de politicieni fabricaţi după GOST-urile sovietice, vaccinaţi şi imunizaţi împotriva economiei capitaliste din vest, de multe ori, desemnaţi să pregătească o nouă generaţie de politicieni după aceleaşi norme pe care mulţi din cei de la Soare-Rasare le-au abandonat de decenii tratându-si epidemiile sau pandemiile economiilor bolnave în cele mai multe cazuri cu ISO-uri de la Soare-Apune.
Oceanul este din ce în ce mai tulburat, peşti ar mai fi, dăm cu momeli din ce în ce mai atrăgătoare, din sportivitate renunţăm la nadele cu feromoni- De parcă ai putea pescui sportiv în ape tulburi – încărcăm lanseta cu cele mai năstruşnice momeli şi anison, şi sardină vie cu arome din import că doar… doar vom momi vreun peşte aflat cu treabă sau întâmplător pe acolo… prindem elanul şi lansăm… până la Marea cea Mare... Ah ce lansare … demnă de Cartea Recordurilor la lansări în ape tulburi…
Pescarul vecin lansase deja înaintea mea- nu toţi ajung primii- şi acum îşi răsucea o ţigară menită să-i însoţească răbdarea la pescuit sportiv în cele mai tulburi ape.
Îl abordez ca între confraţi scoţîndu-mi o ţigaretă din pachetul mototolit:
-Ai un foc?
-Da, hai repede că mai am puţine chibrituri…
Aprindem amândoi de la acelaşi chibrit…
- Muşcă… muşcă... ?
- ...Nţţ… îmi răspunse demisec- arătându-mi la modul aproape direct că discuţiile, poveştile şi bancurile fie ele şi pescareşti…nu-l interesează.
Clopoţelul lansetei dă semne de dezamorţire… click, click… mi-ascut atenţia…nimic… alarmă falsă- Probabil că a trecut un peşte pe acolo… dar momeala mea îl lasă rece… rece în oceanul tulbure…
Cumpăr nişte acţiuni la o bursă indigenă… preţul e în scădere, apele din ce în ce mai tulburi- mă orientez după sonar- că aşa-i în ape tulburi- Sonarul îmi spune- acţiuni la o fabrică de cărămidă… accept...  acţiuni la o fabrică de medicamente, dar şi acolo economia-i viciată accept… acţiuni la o întreprindere petrolieră… oceanul e destul de poluat- acţiuni la energie electrică- compania a fost concesionată unora care o administrează mai prost decât noi-accept…
Sonarul îmi mai arată nişte fonduri mutuale… accept…accept, accept… până epuizez o  bună parte din nade şi momeli adunate cu greu în vremurile mai bune… dar cam demult apuse.
Când peştele nu muşcă… nu muşcă…
Ziua în care nu vin peştii se cunoaşte de dimineaţă…
Îmi mai pregătesc o sculă… momesc cu nişte cărăşei autohtoni- foarte rezistenţi la poluare şi la ape tulburi- care se mişcă vioi în cele mai abiotice condiţii doar, doar oi atrage o captură cât de cât mai capabilă să-mi umple juvelnicul golit de vânturi şi de ploi şi de… ciume mai mult sau mai puţin economice.
Junghiul din umăr… mă taie transversal, pe fibra muşchiului… încerc o lansare o momelii mai spre dreapta... o lansare peste cap… mă buric degeaba… junghiu’ nu şi nu… mă încordez la maximum şi reuşesc o lansare laterală mult dreapta…efort minim sper cu eficienţă maximă… Aşez clopoţelul pe care-l doresc din ce în ce mai jucăuş poate mai energic decât primul… care nu-mi conferă nici o speranţă… dar răbdarea mea de pescar are marginile la capătul tunelului de unde s-a ciordit luminiţa .
Sonarul îmi arata capătul…tunelului pe care greu îl văd chiar şi cu ochii minţii...
Vecinul din est se repede hotărât spre stânga… mânuieşte lanseta hotărât ca o floretă, participantă la Campionatele mondiale…drill…drill… şi-şi revendică scârbit o plevuşcă albicioasă pe pântec, cu gri pe spate şi roşii aripioare codale şi anale...
-Muşcă… muşcă încerc să-l scot din nuca din care nici cum nu vrea să iasă…
-Nţţ…îmi răspunde ca şi cum chiar nu s-a întâmplat nimic.
-Decât nimic…tot îi ceva insist eu cu gândul de a-i sparge carapacea…cu sau fără voia lui.
-Păi … nu vezi? Schimbă-ţi bicicleta – nu vezi că-i mai mare momeala decât plevuşca???
-Mda…îi răspund căutând şi eu o carapace în care să-mi ţes gândurile într-un covor mai viu şi poate şi cu ceva mană… dar până acum nimic…
Calea undelor îmi transmite printre picături tot felul de vaccinuri anticriză care mai de care… făcute să te ducă spre o ipotetică prosperitate.
“Goagăl”- îmi transmite că la Bucale se cumpără la licitaţii operele plastice ale unor răposaţi sau contemporani – cu euroi în funcţie de renumele celor care le-au zămislit cu cât îs mai de aiurea şi mai răposaţi cu atât se vând mai bine… găsesc prin vitrină unul făcut prin al nousprezecelea secol şi răposat în perioada interbelică şi-l ofer pe aceeaşi cale a undelor snobilor obligatoriu scrobiţi dă-n … Bucureşti…
Bambina de la lanseta din dreapta cu momitor din cărăşel autohton zvâncneşte spre razna- hai-hui spre centru şi întins şi mai spre dreapta… se opreşte puţin să-şi umple foalele ceea ce fac şi eu… ne întindem amândoi mai spre extremă… fandez… înţep… mulinez şi trag pe faleză un chefal de toată frumuseţea… mult peste nota medie, dar nu destul de demn pentru Revista lu’ Peşte… sau altele asemenea… cu care mai ostoiesc un pic burta goală a juvelnicului patinat cu oxizii fierului şi ai oţelului- Îl pun în apa oceanului… astfel ca peştele să ţină legătura cu cei de acasă… dehhh... poate nu ne oprim aici.
Goagăl îmi transmite cei câteva sute de euroi oferiţi de-un snob capitalist – drept răsplată că am găzduit în vitrina mea opera plastică a unui răposat şi-mi cere numărul găurii din bancă pe care să mi-o umple şi “EL”… Măria Sa Scrobitul şi să rămână strict confidenţial.
Accept…accept şi tac… accept dar gaura chiar dacă mai îmbucă ceva…este departe de a fi plină… dar nici goală nu mai e.
-Deh…ai pus-o , îmi zâmbeşte vecinul.
-Mda… şi mă pregătesc să mai lansez încă de-un cărăşel de-al nostru…cine ştie… poate, poate… Până acum semnele nu-s rele… dar în galeata cu apă din ocean se zbenguie parcă în ciuda mea câţiva pârţţţoci de şalăi… împrăştiind cu saramură… fără să le pese de nimic.
Momesc cu puişori de şalău culeşi din apele mai limpezi… zvelţi, cu coloristica strigentă … cu galben pe guler, orange pe spate şi roşu la coadă culori ce se văd cel mai bine când Furtuna ne apasă…şi poate s-or vedea şi-n Marea Neagră, Maronie, Gri ...!
Mă aburc din toate încheieturile şi lansez în largul, Largului peştişorul cel viteaz, bambinesc la capătul firului întărind suporturile dinspre Nord spre Est-Vest cu vântul în faţă şi sonarul la spate... mi-ascut răbdarea cea mai eficientă armă a pescarului sportiv de pe ape tulburi de dimineaţă până-n seară şi din primăvară până-n iarnă…
Vecinul o zbugheşte spre lansetă... se împiedică…  dă cu fundul de bolovani dar … întinde mâna, firul îl trage în genunchi… cade din nou… drill… drill… şi scoate pân’ la urmă şi el un chefal aproape ca al meu… încerc să văd cu ce momeşte… moment în care îşi închide capacul la cutia cu momeli şi-şi plasează plin de speranţe chefalul într-un juvelnic mai mare, mai ruginit şi mai gol ca al meu…
-Ehhh… altă viaţă încerc să-l încurajez!
-Nţţ… îmi răspunde din nou… îngăimând apoi ceva de unde cu greu înţeleg că la EL- preţul energiei este într-o timidă şi aproape inutilă scădere.
Se ridică, cotrobăind prin cutia cu momeli şi lansează grav cât mai aproape de sardina mea…
Vântul mă plesneşte peste faţă… şi pe la coaste…
Pun pe mine haina pescărească impermeabilă şi cu glugă din puf de pinguin adusă de un..... încă prieten şi cu încă... prietena sa din U.K.
Îmi ostoieşte încheieturile şi-mi mai dă speranţe care mor şi care renasc… Lanseta cu sardină o întinde spre ocean… se împiedică în pietre şi suporţi – sar peste bolovani îi aplic degajat o înţepare… drill… drill... şi mai pun în juvelnic un chefal de toată frumuseţea la fel de mare ca primul, dar parcă mai puternic şi mai lat în spate.
Îl aşez frumos în juvelnicul burtos … şi parcă … parcă aşa mai vii de acasă dar încă-i departe de a fi plin…
Goagăl mă anunţă că nişte fonduri mutuale mi-au trimis câteva dividente ceva mai mult de cât de sare la scrumbie… Mascalţoni îmi trimite salariul pe anul trecut, iar Fritz îmi transferă contravaloarea livezii ce i-am vândut-o de voie de nevoie la nici jumătate de preţ…
Trebuie să traiască şi ei bine… şi eu cât de cât… Boc, Boc, Boc ne taie jumătate de salariu- băncile nu mai au bani- şi tot aşa Boc înainte şi Boc, Boc înapoi... C- aşa-i hora pe la noi… ehh… decât înapoi parcă mai bine-i tot pe loc… pe loc, pe loc… să răsară Soarele şi-n cătunul meu…
Când peştele nu muşcă ... mai pui o sculă în baltă ... !

duminică, 13 februarie 2011

N-am mai vazut de 35 de ani.


   
            Acum 35 de ani baltile Cirnicenilor si a Probotei erau pline de peste si pescari. Misunau in aceste balti si carasul si crapul ....platica rosioara ,bibanul,salaul stiuca si chiscarul si ....linul si cite specii or mai fi fost ....stiute sau nestiute de noi pescarii.
         In zilele de sarbatoare mergeam spre Balta Radiu-lui,la Finat sau la Probotoaia cu bete din stuf din alun sau din salca la care legam o sfoara sintetica recuperata de la curelele uzate de la tractoare,mai fixam o pluta din pana de gisca,un cirlig facut de noi dintr-un ac de cusut sau dintr-un bold si oameni eram.
         De sf Ilie citiva pirtoci pescari din Cirniceni cu tricouri cirpite si descult dar plini de speranta ne indreptam spre Probotoaia laudindune cu ultimile capturi...cit palma ...cit doua palme...sau cit palma lui Bunicu..de la colectiva.
         Pe malul baltii in acea splendida zi pescarii de la oras erau deja instalati cu masini motociclete ...biciclete si scule adevarate ...lansete ,cu nyloane cumparate de la magazin si cirlige adevarate.
         Un pescar mai cu dare de inima ne da la fiecare citeva cirlige si cite cinci metri de guta.ce mai ,ne-a pus Dumnezeu mina in cap.
         Un altul ma trimite la magazin sa-i cumpar tigari si tuica dupa ce ne pusese intrebari din tabla inmutirii.
         M-am conformat bucuros ca am fost eu alesul( ce bine-i sa stii o limba straina)
         Pescarul care ulterior am aflat ca era profesor de matema tica la Iasi mi-a dat cadou un bat de bambus cu nailon si cu pluta din magazin,dotat cu doua cirlige pentru crap.
         Pirtocii au ramas cu gura cascata si cu regretul ca nu au invatat bine tabla inmultirii.Pun un buchetel de rime rosii si arunc momeala in fata la un metru de un pilc de trestii.
         Batul era destul de greu dar mult mai usor decit batul de alun pe care-l aveam eu.Pluta incepe sa se miste lateral dar neconvingator...inca ...dupa care se misca puternic lateral concomitent cu inghitirea ei de catre ape.
         Intep la fel ca la batul meu de alun....simt ceva cam greu pentru mine ...dar numa las ...tre   sa fie un crap...ma trage spre stuf...incerc sa-l obosesc....il duc in partea opusa ...un pescar de oras vrea sa ma ajute...lasati-l in pace sa se descurce singur ii spune nenea profesorul care imi dadusev bambusul...il conving din varga sa vina spre mal...il vad ...un peste de o frumusete rara ,maroniu pespate ,mozaicat parca,galben pe lateral si alb-galbui pe burta...
         Profesorul pescar ma ajuta cu minciocul....ca eu nici n-aveam....si tragem pe mal un lin cam de un kilogram...o splendoare ...ce mai eram vedeta pirtcilor pescari.
         Nenea profesorul a prins si el doi crapi de peste doua kilograme.Eram de doua ori fericit....ulterior m-am intilnit de mai multe ori cu nenea profesorul care mi-a recomandat sa merg la liceu la Iasi...ceea ce am si facut.
  
             
                                   ***********
         Toamna lui 2007.Vremea destul de frumoasa...osaptamina de vara aoroape urmata de citeva zile reci...dupa care o racire cu  peste zece grade si iarasi zile de toamna lunga si tot asa .
         Postul national de televiziune cenzurat mai mult sau mai putin prezinta vremea ...urmeaza doua zile frumoase dupa care un val de precipitatii se indreapta catre nordul Moldovei ...vintul seva intensifica din sectorul nord –estic ,vor fi ploi slabe pina la medii pe3 alocuri cu lapovita....(o prezentare srereotipa ...pe alocuri chiar timpita)
         Domnu Salaru fermier recunoscut in Bivolari si-n judet ne invita la un pescuit...la o balta  ditre dealurile Bivolarilor o minunatie de balta ...ce mai un posibil rai al pescarilor.
         Eram impreuna un pescar economist (Albu pescar cu scule de imprumut care va avea scule propii de ziua lui),un pescar consultant,pescaru lu peste de Prut dar si de balta(Chirila de la O.J.C.A) ,Doru pescarul pescarilor lu peste care prinde peste si-n fintina si care a aparut pe coperta Revistei lu peste si eu un pescar care din cind in cind mai prind cite un peste demn de revista  de un articol si de o poza ca sa imortalizam momentul si captura.
         Chirila de la O.J.C.A ne invita la un spanac dupa ce deja am aruncat doua scule in balta ....o minunatie de tuica de pruna de peste cinzeci de grade la umbra ....si peste sai zeci la soare..un intaritor necesar inainte de drill-urile ce vor urma.
         Clopotelul de la lanseta da semne de nervozitate .
         Il astept ,,,incepe sa ticaie din ce in ce mai tare...intep si scot pe mal un LIN..de vreo trei sute de grame....n-am vazut un lin de 35 de ani dar ma gindesc ca trebuie sa mai creasca si-l eliberez.Ma bucur de faptul ca am mai prins vre-o doi crapui de peste un kil si citiva carasi frumosi si sanatosi...vremea este splendida si pestele musca binisor.
         Alimentez o lanseta cu doua buchete mari de rime negre lansez foarte departe si trag ....un pahar de vin nou din productia lui Domnu Salaru...un vin adevarat ca la omul gospodar.
         Clopotelul de la lanseta cu buchete de rime negre incepe sa o ia razna....suna din ce in cemai tare ...se duce pe firul intins la maxim si ia si lanseta de pe suporti...tragind-o spre apa ...intervin eu si o trag spre mal ...ma duce in stinga ....ma duce indreapta   eu dau drumul un pic la ambreiaj ...nu prea imi dau seama cit este de mare dar simt ca este foarte energic si rau...ma poarta pe unde vrea el ...ma duce spre Chirila  il dirijez in partea opusa ...n-am nici un chef sa incilcesc sculele cu ale vecinului...oricum si-a gasit nasu   cu mine ...Doru vine cu minciocul...si scoatem pe mal un ...LIN...de 1,2 kg. O frumusete de peste maroniu mozaicat pe spate ,galben stralucitor pe laterale si alb –galbui pe burta.
         Ca de obicei am uitat aparatul foto acasa dar il voi cintari masura si fotografia acasa.
       


 Domnul Romantov un alt fermier de seama al Bivolarilor si judetului Iasi propietarul baltii pe care pescuiam si care mi-a dat acceptul sa scriu despre lin imi povesteste ca a adus lin din delta si ca populat cu ppuiet si cu vreo 60 de reproducatori.
         Imi dau seama ca trebuia sa eliberez Linul reproducator dar din pacate era deja mort iar domnul Romantov a admis ca nu-i nici o problema si ca sa-l sevesc sanatos .
         Ce a facut dumnealui este o chestie extraordinara caci a salvat o specie pe cale de disparitie.Oameni ca dumnealui si ca altii dau sansa copiilor si nepotilor ....si stranepotilor nostri sa vada in realitate nu numai in poze sa pescuiasca sportiv si chiar sa guste ...niste delicii...in lumea reala ...nu numai in lumea care incepe cu ...A fost odata...
         Inchei aici ...fara ...Afost odata ca niciodata ...ci cu ...astazi la balta lui  Romantov se gaseste LIN  iar dupa ultimile stiri pe riul Prut s-au semnalat specii de pesti considerati disparuti cum ar fi : fusariul ,morunasul ,mihaltul si LINUL.
         Fir intins si La revedere in viitoarele numere a Revistei lu Peste.



Sergiu Constantin Aruştei